Antena LIVE

Curs valutar

Video

România, țara cu cea mai curată mâncare. Consumăm însă din țări care au tratat legumele şi fructele şi de 17 ori: "Foarte multe dintre ele au efecte nocive"

România produce cea mai "curată" mâncare din UE, adică foloseşte cele mai puţine pesticide. Producţia nu este însă suficientă şi, de aceea, importăm masiv din Olanda, Spania sau Italia. Legumele şi fructele din aceste state au fost tratate şi cu de 17 ori mai multe substanţe decât cele autohtone. Fermierii români cer bani de la stat pentru a-şi putea extinde culturile.  

De la 01.03.2024, 19:45
WhatsApp
Vezi și:

Sorin Cristea cultivă legume pe 2.200 de metri pătraţi de solar. Nu foloseşte pesticide sau alte chimicale pentru creşterea plantelor.

Sorin Cristea, legumicultor: Am fertilizat locul cu gunoi de grajd. Îngrăsămant natural, ne ajută şi solul. Nu este otrăvit ca în alte ţări. Folosim gunoi de grajd de la animalele pe care le avem.

"Foarte multe dintre ele au efecte nocive"

Deşi potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite avem cea mai curată mâncare din Europa, nu reuşim să acoperim consumul intern. Aşa că importăm masiv. Avem deficit de peste 5 miliarde de euro pe toate principalele categorii de alimente şi băuturi. La legume, deficitul este de jumătate de miliard de euro.

Pe acelaşi subiect

Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Austria, ţări din care aducem legume, folosesc şi de 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât noi. Lucru care ar putea să ne pună în pericol sănătatea.

Marius Chipurici, medic toxicolog: Sunt foarte multe pesticide, sunt diverse tipuri care combat dăunătorii plantelor. Foarte multe dintre ele au efecte nocive pentru că în general blochează anumite sisteme enzimatice la nivelul sistemului nervos central, de exemplu furadanul.

Cele mai mari cantităţi de pesticide se folosesc în Olanda, aproape 11 kilograme la hectar, apoi în Cipru, aproape 10 kilograme. În ţara noastra se aplică cea mai mică cantitate, nici 700 de grame.

Vlad Gheorghe, OIPA: Solul României are structura caracteristică şi foarte bună calitativă în care intervenţia prin aceste pesticide sau îngrăşăminte este infimă la noi. România detine astăzi din 9 bioregiuni care sunt in contextul internationbal al solurilor, România detine 5 soluri foarte fertile.

Acum, România are 4.000 de hectare de solarii pentru producţia de legume. Suprafaţa ar trebui să crească de opt ori pentru a satisface consumul intern, dar şi pentru a ieşi la export. Am putea să producem din martie până în noiembrie şi să reducem considerabil importurile. În sezonul rece, în supermarketuri găsim roşii doar din Olanda, Italia, Spania, Turcia sau Maroc.

Gheorghe Vlad, OIPA: România ar avea nevoie de 5 mii de hectare de sere care sa funcţioneze continuu. Raportat la spaţii protejate, acestea care sunt azi undev ala 7 mii de hectare, ar trebui să avem undeva la 30 de mii de hectare. România ar face un export şi balanţa comercială ar fi pozitivă.

Sorin Cristea, legumicultor: Ar trebui să mărim suprafaţa pe care cultivăm. Dar ne este foarte greu. Nu prea suntem ajutaţi, subvenţionaţi de stat ca să putem mări producţia. La cultura de roşii o să primim ajutorul de minimis.

În prezent, există peste 1.000 de pesticide care sunt folosite în întreaga lume pentru a creşte producţia de alimente.

Alin Stan

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă. ...

mancare pesticite uniunea europeana
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024