Românii ar putea plăti cu 30% mai mult pentru carnea de Crăciun. La ce preţ ar ajunge fleica sau ceafa de porc
Masa de Crăciun ne va costa mai mult anul acesta. Preţul unui kilogram de carne de porc va ajunge să coste cu aproape 30% mai mult. Producătorii admit şi ei că vor exista scumpiri, însă nu de speriat.
De Alin Stan la 27.10.2022, 19:59Aproape niciun domeniu nu a scăpat de scumpiri, dar zvonurile că tradiţionalul porc de Crăciun ar putea costa şi de 3 ori mai mult i-a alarmat pe români. Acum fleica de porc se vinde, în medie, cu 20 de lei kilogramul. Iar ceafa de porc poate ajunge până la 32 de lei.
Clienţi: Dacă avem cumpărăm, dacă nu, nu cumpărăm. Sunt ok acum, dar am înţeles că se mai măresc.
-Cumpăr pentru copii. Trebuie să punem ceva pe masă, nu?
Marian Grasu are o carmangerie în Bucureşti. Spune că în perioada următoare, preţul unui kilogram de carne de porc o să crească, însă nu foarte mult.
- Ne așteaptă un Crăciun mult mai scump ca anul trecut: cât ar putea costa un kilogram de carne de porc
- Prețul carburanților a crescut de 13 ori în ultima lună, iar analiștii au previziuni sumbre. Ce se va întâmpla...
- Cât costă acum prepararea unui borcan de murături. Preţurile mari i-au făcut pe clienţi mai cumpătaţi
Marian Grasu, producător carne de porc: Nu există niciun produs de carne de porc cu acest preţ de 60 de lei. Nu există niciun produs. Cel mai mare produs, cel mai scump este muşchiuleţul acesta micuţ. Este 36 de lei.
Carnea de porc, mai scumpă
O posibilă scumpire la carnea de porc se justifică, spun producătorii.
Marian Grasu, producător carne de proc: Probabil nu numai noi, ci şi transportatorii care aduc marfa, abatoarele care folosesc energie electrică. Vă daţi seama! Toate sunt scumpiri.
Creşterea va fi de cel puţin 20%-30%.
Petre Daea, ministrul Agriculturii: Nu-i mic preţul, dar e cel mai mic preţ din Uniunea Europeană. Noi nu suntem în primele ţări privind creşterea preţului, dar vă spun că este preţul cel mai mic la produsele agricole în România.
Adrian Negrescu, expert: Mare parte din carnea de porc vine din import şi asta înseamnă că vine cu preţuri pe măsură.
Mai exact, 80% din carnea de porc de pe rafturile magazinelor vine din alte ţări. În urmă cu şase ani, raportul era invers.
Adrian Negrescu, expert: Fermele românilor sunt afectate de pesta porcină. De cinci ani de zile, autorităţile, DSVSA-ul, nu reuşesc să stopeze această epidemie
Asta se vede şi în cifre. În primele cinci luni ale acestui an, am sacrificat cu 15% mai puţine animale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pe fondul pestei porcine.