Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Unul dintre cele mai consumate alimente, din ce în ce mai scump. Prețul a crescut la raft cu peste 13%

Cea mai consumată carne, cea de pui, a atins un maxim al preţurilor din ultimele 6 luni. De la fermă și până la raft, prețul crește considerabil.

de Redactia Observator

la 22.10.2024 , 14:24

La poarta fermei, creşterea de preţ este de peste 7%. La raft, în magazine, de peste 13%. Cererea este atât de mare, încât unii producători susţin că îşi permit să majoreze preţurile.

Carnea de pui a atins un maxim al preţurilor din ultimele 6 luni

În plus, au ei înşişi costuri tot mai mari, pe fondul scumpirii furajelor. IAr în perioada următoare, deci aproape de sărbătorile de iarnă, carnea de pui s-ar putea scumpi şi mai mult. Cu aproape 10%, susţin unii producători.

Vezi și

Un român consumă, în medie, 28 de kilograme de carne de pui, într-un an. Cele mai cumpărate sunt pulpele şi aripioarele, asta arată studiile. 

Pe acelaşi subiect

"Din punct de vedere al modelului alimentar este clar că preferinţa consumatorului român este orientată către carnea de porc. Pe locul al doilea este carnea de pasăre, pe locul trei cea de bovină şi pe locul patru oaia. Dacă ne uităm pe datele statistice la câtă carne s-a produs anul trecut în România pe specii, vom constata că 51% din toată carnea este cea de pasăre. În mod normal trebuia să fie porcul, dar la porc după cum ştim sunt acele probleme legate de Pesta Porcină Africană", a declarat pentru AGERPRES preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van.

Din punct de vedere al consumului mediu de carne de pasăre s-a constatat o creştere uşoară de la 27,5 kilograme/locuitor în 2022, la 28,2 kilograme anul trecut.

"În urmă cu doi ani am avut un consum de 27,5 kilograme pe cap de locuitor, iar anul trecut 28,2 kilograme, o creştere cam cu o jumătate de kilogram în 2023 faţă de 2022. Consumul mediu european de carne de pasăre, echivalent carcasă, pe toate statele membre este în jur de 25 de kilograme/locuitor şi cu ţintă de 27 - 28 kilograme. Deci România este acolo. Din cauza faptului că nu am avut carne de porc la un preţ mai accesibil, oamenii, o parte dintre ei, s-au îndreptat spre pui", a explicat Van.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?
Observator » Ştiri economice » Unul dintre cele mai consumate alimente, din ce în ce mai scump. Prețul a crescut la raft cu peste 13%