Interviu exclusiv cu Najwa Nimri din La Casa de Papel: "Îmi place să mă gândesc că mi-am făcut treaba foarte bine"
Fanii serialului ”La casa de papel” se pregătesc de ultimele episoade. Pe 3 decembrie urmează să se lanseze pe Netflix ultima parte din sezonul final al celebrului serial care a fost un adevărat fenomen la nivel internaţional. Najwa Nimri, una dintre actriţele serialului care a făcut senzație în toată lumea, a vorbit despre finalul epic al seriei Casa de Papel.
De Mihaela Uretu la 02.12.2021, 20:11- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Cum au fost filmările ultimului sezon La Casa de Papel?
Filmările au fost în cazul meu ca un vis superb. Mai ales că era în plină pandemie, în perioada în care oamenii nu aveau voie să iasă din casă. Iar noi am mers la filmări cu toate măsurile care erau necesare. La început ne-au fost făcute analizele de sânge, am avut de toate. Veneau oamenii aceia care erau îmbrăcaţi în costumele acelea, ca cei de la NASA. Au fost luate măsuri de siguranţă pentru toată echipa. În cazul meu şi a lui Álvaro, eram pe un platou de producţie unde condiţiile erau mai dificile. Era multă apă, nu era foarte aerisit. Totul a fost împotriva tuturor în aces an, în toate domeniile şi chiar şi în aceste condiţii, eu şi Álvaro ne-am descurcat foarte bine şi chiar ne-am distrat foarte mult.
Cum te simţi când ştii că acesta este ultimul sezon?
Cum mă simt ştiind că este ultimul sezon? Eu mă simt foarte bine atunci când termin ceva. Adică, eu nu sunt de fel foarte sentimentală. Chiar deloc aş spune. Se poate interpreta greşit asta. Oamenii ar putea crede că nu mi-a făcut plăcere sau că nu am ajuns să îi îndrăgesc pe cei cu care am lucrat, dar eu pur şi simplu nu sunt foarte sentimentală. Sunt foarte practică. Când lucrurile se termina, se termină.
Vrei să spui că Alicia şi-a făcut treaba cum trebuie?
Da, dar asta este recompensa pentru treaba care a fost făcută foarte bine. Îmi place să mă gândesc că mi-am făcut treaba foarte bine şi că m-am implicat 100%.
Cum a fost ultima zi de filmare?
A fost foarte bine. A fost la fel pentru toată echipa. Ne-am strâns cu toţii, am citit o scrisoare în faţa întregii echipe, am vorbit despre întreaga experienţă. Am vrut să plâng, dar nu am putut să plâng în momentul în care am citit scrisoarea. Atunci am împărţit colegilor câte o floare din coşuleţul pe care l-am primit cadou. Cei de la Netflix şi Vancouver ştiu că mie cel mai mult îmi place să primesc un coşuleţ cu cadouri, indiferent că îl primesc de Crăciun sau la sfârşitul filmărilor. Şi mi-au dat un cadou foarte frumos la final. Prima oară mi-au dat un coş la întâmplare, dar apoi am primit un coş demenţial, cu de toate. Am mâncat vreo 15 zile din el pentru că filmam altceva şi nu apucasem să merg la cumpărături. Şi am ajuns să mănânc toate bunătăţurile primite atunci. Un astfel de cadou e cel mai bun pentru mine, îmi face ziua mult mai bună.
Poţi să ne spui o fază amuzantă de la filmări?
Aş putea să îţi povestesc o mie. Au fost atât de multe. Nu ştiu dacă aş putea să spun fără să dau detalii din casă. Nu cred că am voie să povestesc.
Acum, mai bine nu.
Eu am fost mai tot timpul cu Álvaro. Am fost cu Benjamin care l-a jucat pe Logroño. Şi atunci, toate poveştile mele de pe platoul de filmare sunt cu el şi toate au legătură cu scenariul. Pentru că în afara platoului eram ca nişte roboţi. Aşa că, fără să dezvălui chestii importante din serial nu pot să îţi povestesc.
Ce o să vadă oamenii în acest sezon?
În acest sezon se ajunge la un final în ceea ce priveşte traiectoria găştii, ceea ce e şi cel mai important aspect, de altfel. Să îşi atingă scopul. Iar pe de altă parte sunt eu care încerc să le pun beţe în roate, să le încurc planurile, să îl demasc şi să îl înving pe Profesor. E o adevărată aventură şi se petrec multe lucruri. Cred că o parte din succesul de care se bucură acest serial este că în încercarea de a-l demasca pe celălalt, te descoperi pe tine.
E ca un fel de joc între Sierra şi Profesorul în care nu ştii exact care e bun şi care e rău, nu?
Da, asta e posibil pentru că aşa e şi viaţa. Dacă tu alegi binele sau răul 100% atunci e ori bine, ori rău. Dar dacă tu îţi dai seamă că o jumătate de zi eşti bun, iar în cealaltă jumătate nu eşti chiar aşa de bun, mai ales într-o lume ca cea în care trăim în aceste zile, e destul de complicat să îl asculţi pe cel din faţa ta. Să ajungi la o înţelegere e tot mai complicat pe zi ce trece. Şi asta a fost situaţia în acest sezon şi între Profesor şi Alicia. Cel mai important între ei doi este că respectul, era ca şi cum puneai faţa în faţă doi jucători de poker de acelaşi nivel, iar motivele erau dicutabile de ambele părţi. Alicia detestă să ascundă motivele. Ea e super sinceră şi nu o interesează că asta o transformă într-o persoană deplorabilă în faţa moralităţii altcuiva. Dar mai încolo de acest circ mediatic, mai încolo de acest jaf, asta e ceea ce ea încearcă să demaşte.
Ce impact a avut Sierra în acest serial, în viaţa ta?
Ideea e că nu ştiu dacă am voie să spun. Ca un sentiment de patrie. Nu naţionalist pentru că nu sunt. Eu sunt genul de persoană care nu cred în instituţii aşa cum sunt ele. Iar cu Alicia am început să studiez mult despre bazele statului. Nu înţelegeam foarte bine, iar acum chiar am înţeles mult mai bine. Acum îi înţeleg mult mai bine pe oamenii care cred în anumite lucruri. Acum îi înţeleg pe poliţişti, dar cred că e foarte complicat să intri în sistem vrând să faci dreptate şi să ajungi să calci strâmb. E foarte puţin probabil să nu greşeşti. Asta e ceea ce vedem și în filmele americane. E foarte complicat să fii 100% onest. Dar cred ca e un echilibru, datorită acestui rol am înţeles nişte lucuri care au legătură cu asta.
Descrie-o pe Sierra în trei cuvinte.
Presupun că acum o lună aş fi ştiut exact ce să îţi spun pentru că aveam totul clar în minte. E ca un Peter Pan în varianta violentă.
Care e scena ta favorită?
Scena mea favorită e una pe care am făcut-o eu cu Álvaro la finalul serialului. Va apărea aproape de finalul serialului.
Cele cinci episoade care vor fi difuzate pe Netflix, pe 3 decembrie, vor încheia cel mai renumit jaf din întreaga lume.
Creierul din spatele La Casa de Papel, Álex Pina, regizorul şi scenaristul serialului de succes, a spus, în cadrul unei conferințe la care au participat şi actorii serialului, că finalul seriei a fost cel mai greu de scris. Totodată, el a menționat că finalul este un omagiu adus personajelor. Pina a mai recunoscut şi că a fost epuizat la sfârșitul filmărilor.