"Am stat lipită de zid, dar m-am pârlit pe picioare, pe faţă." Două case mistuite de flăcări în Fălticeni, un pompier şi o femeie au fost răniţi
Incendiu puternic, luni seară, în Fălticeni. Două case și mai multe anexe au ars, iar alte trei gospodării au fost afectate de temperatura mare degajată de flăcări. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: o femeie care a suferit un atac de panică, şi un pompier care a fost rănit de jarul căzut peste el.
De Redactia Observator la 24.05.2022, 08:55Zeci de oameni de pe strada 1 Mai din municipiul Fălticeni au trecut luni seară prin momente de groază.
Pe mine o vecină m-a anunţat, că ardeam, efectiv. Eram în casă, cu copilul meu, spune proprietara uneia dintre case.
De la casa cu etaj din apropiere, de la o magazie a pornit focul. Vântul l-a adus şi la noi încoace. A luat foc şi cealaltă casă şi asta a mea şi tot, afirmă proprietarul altei case.
Două case mistuite de flăcări şi alte trei afectate grav
- O maşină a ars ca o torţă în centrului oraşului Cluj-Napoca. Şoferul a reuşit să se salveze, înainte ca...
- Incendiu de proporţii la o hală de scule electrice din Timişoara. Coloana de fum s-a văzut de la mare depărtare
- Jandarmi deveniți pompieri, la Bălăbăneşti, după ce trei anexe gospodărești și o fâneață au luat foc
Din cauza vântului puternic, flăcările s-au extins foarte rapid și au cuprins mai multe case și anexe.
Toate geamurile mi le-a spart, acolo burlanele s-au topit și așa mai în spate... iadul pe Pământ, spune o femeie.
maior Ovidiu Burlacu, comandant Detașamentul de Pompieri Fălticeni: Două case de locuit plus anexele aferente. Plus alte 3 gospodării care au fost afectate de temperaturile mari degajate în zona de ardere.
Un pompier şi o femeie au fost răniţi în incendiu
A existat și pericolul producerii unor explozii deoarece într-una dintre curți erau parcate mai multe maşini. Pentru a putea stinge focul, la faţa locului au fost trimise 8 autospeciale, unele dintre ele din localităţile învecinate. Un pompier şi o femeie au avut nevoie de ajutorul medicilor.
Am stat lipită de zid, dar m-am pârlit toată. Eram pârlită pe picioare, pe faţă, tot, a venit flacăra la mine, spune o femeie.
Din primele cercetări se pare că incendiul, care a fost lichidat la miezul nopţii, ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit.