Video O maşină a ars ca o torţă în centrului oraşului Cluj-Napoca. Şoferul a reuşit să se salveze, înainte ca autoturismul să fie înghiţit de flăcări
Un şofer a fost la un pas de tragedie, după ce maşina pe care o conducea a fost cuprinsă de flăcări, luni dimineaţă, în centrul oraşului Cluj-Napoca. Incendiul a fost atât de violent, încât transportul în comun din respectiva zonă a fost întrerupt.
Incidentul s-a petrecut în Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca.
Şoferul a simţit un miros puternic de fum şi a reuşit să iasă la timp din autoturismul care la scurt timp a fost înghiţit de flăcări.
Transportul în comun din zona incendiului a fost întrerupt
În urma unui apel la 112, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca s-au deplasat la fața locului cu o autospecială, iar incendiul a fost lichidat rapid de către forțele de intervenție. Deoarece incendiul era într-o zonă intens circulată, transportul în comun a fost întrerupt.
Din fericire, nu au existat victime, au fost înregistrate însă pagube materiale însemnate, şi asta pentru că, maşina a ars aproape în totalitate.
Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit la motorul autoturismului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰