Antrenorul de bob care şi-ar fi obligat sportivele să se prostitueze, eliberat. "Eu am o pensie de 69 de lei"
Antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie, acuzat că obliga sportive să facă sex cu oameni de afaceri, scăpă de arest. Bărbatul de 71 de ani a plâns la tribunal şi a negat acuzaţiile de trafic de persoane care i se aduc. În acelaşi dosar a fost audiat şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre.
De Redactia Observator la 23.10.2024, 19:23- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Paul Neagu a stat astăzi pentru prima oară în faţa judecătorilor care au respins cerera procurorilor de a fi arestat preventiv. Este anchetat sub control judiciar.
"Eu sunt surprins, înmărmurit. Sunt un om nevinovat, chiar mă mir de ce sunt aceste discuţii în momentul de faţă", declară Paul Neagu.
Antrenorul spune că scandalul i-a distrus cariera
Antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie a aflat de acuzaţii în Germania, unde locuieşte cu familia. În lacrimi, spune că scandalul i-a distrus cariera. "Iată că dintr-un antrenor emerit care sunt, sunt acum un aşa numit suspect. Eu am o pensie de 69 de lei în România. Da, pensia mea pe lună este de 69 de lei. Ca să ştiţi şi dumneavoastră de ce muncesc şi la vârsta de 71 de ani", ne spune antrenorul.
- Mărturia antrenorului de bob acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze. Paul Neagu a ajuns în faţa...
- Radu Mazăre neagă ca ar fi întreţinut relaţii sexuale cu sportivele de la bob: "Aveau un picior gros cât...
- Antrenorul de bob Paul Neagu, acuzat că îşi obliga sportivele să se prostitueze. Radu Mazăre, audiat şi el la...
Procurorii îl acuză pe Paul Neagu că între 2013 şi 2019 a obligat trei sportive pe care le antrena să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi oameni de afaceri din Constanţa şi din străinătate, ca să primească sponsorizări pentru lotul naţional. Printre clienţi ar fi fost şi Nassar Ghaleb, un libanez din Constanţa supranumit "regele lipiilor".
În dosar a fost audiat şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre. După începerea anchetei, antrenorul lotului olimpic de bob şi sanie a fost suspendat din funcţie.