"Când am văzut-o arsă, am încremenit". Filmul torturii din Vrancea. Verişoara femeii, mărturii despre chinurile la care a fost supusă victima
Caz şocant în judeţul Vrancea. Un bărbat de 72 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a torturat soţia într-un mod demn de filmele de groază. Vă avertizăm că urmeză informaţii cu un puternic impact emotional! Individul a electrocutat-o ore în şir pe femeia de 66 de ani, supărat că aceasta a decis să divorţeze. Femeiaa ajuns la spital cu arsuri severe, dar şi cu mai multe coaste rupte.
De Redactia Observator la 28.07.2022, 09:09Fapta odioasă s-a petrecut în noaptea de 17 iulie, în localitatea Urechești. Orbit de furie, după ce soția lui a depus actele de divorț, bărbatul de 72 de ani a pus la cale un plan diabolic de răzbunare.
Nicolae Pîrcălăbescu – prim procuror Tribunalul Vrancea: Pe fondul unei relaţii tensionate cu soţia, a pătruns în încăperea în care aceasta dormea, în jurul orelor 3-4. Cu ajutorul unui cablu electric pe care l-a smuls de la un televizor. A electrocutat-o pe 15% din suprafaţa corpului începând cu partea de jos a membrelor inferioare până în zona feţei.
Femeia a reușit să scape din mâinile soţului abia dimineaţă. A pus imediat mâna pe telefon şi, cu ultimele puteri, a sunat la 112. Alertate de sirenele ambulanțelor, mai multe rude ale femeii au venit într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat.
Ecaterina Coman – verișoara victimei: Când am văzut-o arsă pe partea asta aici, am încremenit. Ea a adormit săraca, că i-a pus ceva în apă. A zis că a băut din apă şi a adormit. Şi înspre dimineaţă când s-a dezmeticit a simţit o bâzâială, aşa mi-a povestit. Şi a apucat-o de păr, i-a dat cu pumnii aici.
- Un bărbat din Vrancea şi-a torturat ore întregi soţia. A electrocutat-o cu un cablu, apoi a băut erbicid pentru...
- Bărbatul de 72 de ani din Vrancea, care şi-a electrocutat soţia, a lăsat în trecut însărcinată o adolescentă...
- Torturată şi sechestrată de tată, pentru că a "îndrăznit" să moştenească averea bunicului. Ce a salvat-o pe...
Torturată ore în şir de soţ
Reporter: Ei au mai avut probleme? Se certau?
Veicnă: Din câte ştiu, din câte se aude, cam da.
Ulterior, în încercarea de a scăpa de consecințe, bărbatul a băut erbicid, fiind internat câteva zile la Secția de psihiatrie. Ancheta a continuat, iar la începutul acestei săptămâni, după ce bărbatul a fost externat, a fost arestat preventiv. Femeia a rămas internată în spitalul Sfântul Pantelimon din Focșani.
Alina Cosma - Spitalul Sf. Pantelimon Focșani: De asemenea, pacienta a prezentat fracturi costale şi pneumotorax, lucru care complică evoluţia stării ei de sănătate. Pacienta va avea nevoie de o perioadă lungă de spitalizare în secţia de chirurgie plastică a spitalului.
În perioada în care inculpatul era la psihiatrie, femeia a obținut în instanță și un ordin de protecție. Potrivit acestuia, individul nu mai avea voie să se apropie de soţie sau de domiciliul ei timp de 6 luni. Bărbatul a mai fost închis în trecut, după ce a fost acuzat că a violat o fată de 13 ani.