Cum ar fi pornit incendiul de la blocul din Constanța. Două persoane, filmate în timp ce aleargă după izbucnirea flăcărilor
Momentul izbucnirii incendiului devastator de la blocul de locuințe din Constanța a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate pe o clădire vecină.
De Redactia Observator la 16.12.2021, 16:58Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentul în care izbucnesc flăcările la o maşină din parcarea blocului din Constanța. Apoi se văd două persoane care aleargă în apropierea blocului ars. Potrivit unor surse Observator sunt două ipoteze pentru originea incendiului, una îi are ca suspecţi pe doi minori de 13 şi 15 ani, a doua ar viza o ceartă între vecini cu amenințări că îşi dau foc la mașină. ISU susţine că focul a fost prea mare și s-a extins prea repede ca să fie de la un scurt circuit. De asemenea, surse apropiate anchetei au declarat pentru ZIUA de Constanța că în jurul orei când a izbucnit incendiul ar fi văzut niște persoane care se jucau cu petarde în parcarea blocului.
O cameră de supraveghere surprinde momentul unei explozii în Constanţa, iar două persoane sunt văzute fugind în direcţia opusă
IPJ Constanța a anunțat că poliția face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă: ”Urmare a incendiului care a izbucnit în această dimineață, 16 decembrie a. c., în jurul orei 1.00, polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează cercetări, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului, iar în funcție de probele administrate se vor dispune măsurile legale care se impun.” a anunțat IPJ Constanța.
În alte imagini, filmate de un martor, la scurt timp după izbucnirea incendiului, se observă cum o mașină arde iar focul se extinde repede și la celelalte autoturisme din parcarea blocului care nu avea autorizație de securitate la incendiu. Se pare că nici aspersoarele de incendiu nu ar fi funcționat aici.
- Imagini apocaliptice după incendiul blocului din Constanța: fațada clădirii și 36 de mașini au ars complet....
- Momentul izbucnirii incendiului din parcarea din Constanţa, surprins de un martor. Flăcările au luat proporţii...
- Imagini dramatice de la incendiul care a înghițit un bloc din Constanța. Mașinile explodează în parcare, în...
În parcare, flăcările au făcut prăpăd, zeci de mașini au fost distruse. Fațada clădirii a ars în totalitate, dar structura blocului nu ar fi fost afectată. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a anunţat că 35 de apartamente au fost avariate de flacără în urma incendiului. Șapte persoane care nu aveau unde să stea au fost duse la spitalul modular, respectiv la Direcţia Generală de Asistenţă Socială.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au transmis că au fost afectate de flacără 35 de apartamente. De asemenea, patru bărbaţi şi o femeie, locatari în blocul respectiv, au fost cazaţi la Spitalul modular din municipiul Constanţa, iar o femeie cu un copil au fost duşi la un cămin al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială.
Poliţiştii fac cercetări în urma incendiului puternic de la blocul din Constanţa
Totodată, Primăria Constanţa a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile pentru persoanele care ar avea nevoie. Specialiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza izbucnirii incendiului, varianta cea mai probabilă fiind un scurt circuit la un autoturism parcat la subsolul blocului, ulterior flăcările extinzându-se şi la alte maşini aflate în zona respectivă.
Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului. 250 de oameni au fost evacuaţi, peste o sută fiind coborâţi cu autoscările de pe acoperiş sau de la etajele superioare. 36 de maşini au fost avariate.
Prefectul Silviu Coşa a declarat pentru news.ro că opt persoane rănite au ajuns la Unitatea de Primite Urgenţe a Spitalului Judeţean Constanţa, printre care şi doi copii, iar un bebeluş a fost tratat ambulatoriu. Ulterior, o singură persoană a rămas internată.