"Dacă nu ai bani în ţara asta, nu trăieşti". Ce servicii medicale noi nu mai trebuie să plătești de la 1 iulie
Detartrajul cu ultrasunete şi periajul dentar vor putea fi făcute gratuit, începând cu 1 iulie. Sunt servicii care vor intra pe lista celor decontate de stat, alături de noi examene radiologice şi analize de sânge. Bolnavii care aşteaptă cu lunile o programare la RMN sau CT spun că noile măsuri sunt extraordinare, doar că oricum ajung la privat atunci când au nevoie de investigaţii de specialitate.
De Redactia Observator la 30.05.2023, 08:06Din vară medicii de familie vor fi obligaţi să le facă pacienţilor riscograme pentru a depista din timp afecţiunile cardio-vasculare, oncologice sau bolile psihice.
Sincron Valentina Boboc, medic de familie: Este o ideea bună, dar de la teorie la practică este mult. Riscograma reprezintă o hârtie în care completezi factorii de risc ai pacientului, că fumează, că este obez, că este sedentar, că are nişte antecedente în familie de boli importante, boli cardiovasculare, diabet, cancere. Este un plus de birocraţie, şi aşa suntem aglomeraţi cu hârtii inutile.
În România, sunt peste 3.300 cabinete stomatologice în contract cu Casa de Asigurări, iar plafonul lunar pentru fiecare medic va creşte până la 6.000 de lei în mediul urban şi 9.000 de lei la sate. Şi lista investigaţiilor imagistice care devin gratuite se lungeşte.
Bolnavii se plâng că nu beneficiază nici de actualele servicii
- Lista serviciilor medicale decontate de CASS se prelungeşte de la 1 iulie. Intervenţiile gratuite de care pot...
- O femeie din UK a aflat că mai are doar câteva săptămâni de trăit, în urma unor dureri de stomac. Verdictul...
- Autoritățile bulgare estimează că vor avea de două ori mai mulţi turişti decât populaţia ţării, în acest...
Adelin Cucuruzan, asistent imagistică: Vorbim de RMN-ul whole body care porneşte undeva la 2.000 de lei, adăugând substanţa de contrast poate urca până la 2700 de lei, chiar 3.000 de lei RMN-ul de şold mamografia cu tomosinteză.
Bolnavii sunt însă sceptici. Chiar dacă lista gratuităţilor e tot mai lungă, mulţi se plâng că nu beneficiază nici de actualele servicii
Pacient: Chiar şi la privat am aşteptat 4 luni de zile pentru o ecografie care a costat 850 de lei pentru că la noi în spitale este foarte greu, de cele mai multe ori preferăm să mergem la privat.
Romeo are 53 de ani şi a fost diagnosticat cu diabet. L-am găsit între două policlinici, în căutarea unui loc liber.
Sincron Romeo, pacient: Dacă nu ai bani în ţara asta, nu trăieşti. Nu pot să merg, respir greu. Acum am vorbit cu medica de familie, a spus să mă duc în altă parte. Mă duc să caut în altă parte.
Tot de la 1 iulie recoltarea probelor pentru analize se poate face şi acasă