Locatarii blocului care a ars în Constanța își strigă disperarea. Ne se pot întoarce nici acum la casele lor și se tem că hoţii le vor fura bunurile
Locatarii blocului care a ars la jumătatea lunii decembrie în Constanţa sunt revoltaţi. Deşi au trecut aproape două luni de la nefericitul incident, încă nu se pot întoarce la casele lor. Mai mult, oamenii au acum o grijă în plus: Primăria a retras echipajele Poliţiei Locale care păzeau zona, în schimburi, iar proprietarii se tem că hoţii le vor fura bunurile rămase în apartamentele din blocul ars.
De Redactia Observator la 09.02.2022, 10:48Abia acum, când au trecut aproape două luni de incendiul devastator care a distrus blocul, au început lucrările la faţada acestuia, care a fost acoperită de schele. În fiecare dimineaţă, la blocul ars sosesc maşini cu muncitori şi cu materiale de construcţie. Locatarii se tem că tocmai schelele i-ar putea ajuta pe hoţi să intre cu uşurinţă în apartamente, în condiţiile în care sunt destule geamuri lipsă sau balcoane deschise.
Locatar: Se încearcă angajarea unei firme de pază private. Noi suntem de acord cu orice. Decât un furt mai bine să mai dăm câţiva zeci de lei în plus. Ne dorim foarte mult să vină cei de la Enel, îi rugăm să vină ca să ne tragă curent şi după aia putem să ne mutăm fiecare.
Apartamentele din blocul ars, pradă uşoară pentru hoţi
În multe dintre apartamente este încă mobilier şi chiar aparatură electrocasnică. După ora 4, când muncitorii se retrag, bunurile devin o pradă uşoară pentru hoţi. Mai ales că, acum, blocul nu mai este supravegheat minut de minut de poliţiştii locali.
- Au vrut să facă un grătar în bloc şi au dat foc imobilului. O femeie în scaun cu rotile, evacuată cu ajutorul...
- Intervenţie de urgenţă a ISU Dolj. O centrală termică pe gaze a explodat: doi bătrâni, cu arsuri de gradul II,...
- Un bărbat din Caraş-Severin, găsit carbonizat după ce două case au fost mistuite de flăcări. Pompierii au...
Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța: Politia Locală, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică în tot cartierul, va patrula frecvent, aproape din oră-n oră.
Incendiul de acum două luni a distrus 35 de apartamente, 37 de mașini și a lăsat pe drumuri, în prag de sărbători, sute de oameni. Totul a pornit de la joaca periculoasă a unor copii.
Unul dintre ei, un minor de 15 ani, se află acum în arest la domiciliu.