Antena LIVE

Curs valutar

Video

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda

Astăzi este Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, o zi importantă de post şi rugăciune. Biserica oficiază denii şi slujbe speciale, iar credincioşii respectă cu sfinţenie anumite tradiţii. 

De la 20.04.2022, 08:37
WhatsApp
Vezi și:

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor este o zi importantă de post și rugăciune, în ultima săptămână înainte de Învierea Domnului. În Miercurea Mare, biserica oficiază denii, slujbe speciale înainte de Paște, iar creștinii respectă anumite tradiții. În Miercurea Mare, tradiția creștină recomandă post, rugăciune și spovedanie, deoarece este o perioadă de pregătire spirituală pentru Paște.

Miercurea Mare, tradiţii şi obiceiuri

Din cele mai vechi timpuri, oamenii țin cont de obiceiurile din această ultimă săptămână de dinaintea Paștelui. Unele lucruri sunt interzise cu desăvârșire. În caz contrar, oamenii cred că ceva rău li se va întâmpla. În Miercurea Mare, se pomenește femeia cea păcătoasă, care l-a uns cu mir cu Domnul.

În cadrul aceleiași Denii, aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului:

Pe acelaşi subiect

„Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El. Și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari.

Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare. Și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. 

Femeia aceasta nu este una și aceeași la toti Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată. Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir. Și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei. Arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea stia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir. Iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu.

I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, dupa cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști. Pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie.

Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea”, potrivit „Deniile din Postul Mare”.

În Miercurea Mare nu se lucrează câmpul

În unele zone, muncile la câmp sunt permise doar până marți, în timp ce în alte zone până miercuri. De joi, bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine. Miercurea Mare este și ultima zi în care se mai poate coase ori călca. 

Săptămâna Mare se continuă cu Joia Mare, ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colăci de post, vin, miere și fructe. 

După cum spun tradițiile din Săptămâna Mare, Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimi este este ultima zi în care se mai pot face treburi casnice. Astăzi, mai este permis doar să se spele rufe şi să se calce, dar şi treburile câmpeneşti. După această zi, bărbații își ajută nevestele la treburile gospodărești, conform crestinortodox.ro.

Miercurea Mare este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor. „Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă” (Matei, 26.4). Şi tot în această zi, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei, 26, 15-16).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

obiceiuri paste 2022 saptamana patimilor traditii
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024