Antena LIVE
Video

Misiune îndeplinită: pompierii români trimiși în Grecia se întorc acasă. Incendiile uriașe de vegetație au fost aduse sub control

Pompierii români trimiși în Grecia la începutul săptămânii trecute, pentru a ajuta la stingerea incendiilor uriașe de vegetație, se întorc acasă. Misiunea de pe Insula Evia a fost un succes, iar flăcările sunt în acest moment sub control. România a trimis în Republica Elenă 108 specialiști cu 22 de autospeciale.

De la 16.08.2021, 08:23
Misiune îndeplinită, pompierii români se întorc acasă. Incendiile uriașe din Grecia au fost aduse sub control IGSU

"Începând cu ziua de azi, echipele de intervenție din alte țări, venite în sprijinul pompierilor eleni prin Mecanismul de Protecție Civilă Europeană, au fost demobilizate, situația fiind sub control. Mulțumim populației, autorităților și pompierilor eleni pentru modul în care au primit colegii noștri și pentru sprijinul acordat pe durata misiunii acestora pe teritoriul Greciei. Totodată, mulțumiri și colegilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă pentru sprijinul și colaborarea. Împreună cu pompierii noștri au trecut granița și cei 25 de pompieri din Republica Moldova cu utilajele lor", a anunțat secretarul de stat Raed Arafat, în noaptea de duminică spre luni.

Laude pentru cei 108 pompieri români trimiși în Grecia

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis un efectiv de 108 pompieri militari şi 22 de autospeciale în Grecia. Pompierii români au ajuns pe 8 august în Grecia, iar a doua au avut prima misiune pe Insula Evia, una dintre cele mai afectate zone. Intervenția pompierilor a fost lăudată de presa elenă.

Pe acelaşi subiect

"Potrivit mărturiilor martorilor şi localnicilor, pompierii români sunt mai buni decât o trupă de comando. Sunt instruiţi pentru orice situţie, au dezvoltat tactici pe care le găseşti doar în batalioanele Armatei şi acţionează pe câmpul pe luptă tratând focul nu ca pe un fenomen natural, ci ca pe un adversar real care are mai multe planuri de atac", scriu au scris cei de la menshouse.gr.

Portalul de ştiri fimes.gr a scris, de asemenea, un articol elogios la adresa pompierilor militari români după prima lor intervenţie în Grecia. Jurnaliştii eleni au lăudat organizarea exemplară, dar şi curajul românilor.

Pompierii români, comparați cu "extratereștrii" de jurnaliștii greci

"Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii. Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor. În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd", au scris jurnaliştii de la fimes.gr.

Premierul Greciei, mesaj de mulţumire pentru România

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei, a postat pe 9 august un mesaj pe contul său de Twitter în care le mulţumeşte tuturor care au sărit în ajutorul ţării, în lupta cu flăcările.

Cele 22 de ţări care au contribuit la stingerea incendiilor din Grecia sunt: Austria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Egipt, Israel, Kuweit, Moldova, Qatar, Serbia, Elveția, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite.

Ți-a plăcut acest articol?

grecia incendii incendii in grecia raed arafat
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024