Observator Update, știrile zilei din 28 mai
Știrile zilei - 28 mai. Ești grăbit? Observatornews.ro te ajută să afli, pe scurt, cele mai importante știri ale momentului, la Observator Update.
De Redactia Observator la 03.06.2020, 16:301. Romarm nu a vândut nicio mască de la izbucnirea pandemiei. Liniile de producție cumpărate din China nu funcționează corespunzător
Nu avem măşti, a fost apelul medicilor la începutul pandemiei! Vom produce în România, a fost promisiunea statului. Un plan care s-a dovedit până acum un labirint al acuzaţiilor. Sute de mii de măşti ar fi trebuit să iasă zilnic pe porţile fabricii Romarm, unde se fac în mod normal muniţie şi arme. Dar liniile de producţie, aduse din China cu un milion de dolari, nu funcţionează cum ar trebui. Şi, la o lună de la marele anunţ că România va produce măşti, statul nu a vândut nici măcar una.
2. Jocuri pentru putere la vârful Bisericii. ÎPS Teodosie ar urmări să devină patriarh, susțin surse din BOR
Dincolo de încălcarea regulilor statului, marea întrebare este de ce a trecut Arhiepiscopul Tomisului peste cutumele bisericii, împărțind pentru a doua oară lumina sfântă. În exclusivitate pentru Observator, teologii şi istoricii vin cu o posibilă explicaţie: ar fi parte din lupta pentru putere din interiorul Bisericii ortodoxe. Care este însă miza Arhiepiscopului Teodosie? Ar vrea să obţină rang de Mitropolie pentru Arhiepiscopie sa şi ar fi astfel un posibil succesor la scaunul de patriarh, spun teologii.
3. Alexandru Rafila, despre ce înseamnă de fapt „valul doi” al pandemiei coronavirus. În iarnă va fi o creștere, dar „e normală”
Medicul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, atrage atenţia asupra „valului doi” de infectări cu coronavirus, despre care spune că va veni inevitabil în iarnă. Alexandru Rafila spune că Sars Cov-2 respectă cel mai probabil sezonalitatea oricărui virus cu transmitere respiratorie și astfel va fi „normal” să avem cazuri și în sezonul de iarnă, poate chiar mai multe decât până acum.
4. Reguli noi de igienă și distanțare socială pentru turiștii de pe litoralul românesc
Bogdan Bănică, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS, a dezvăluit calvarul trăit de Andrei, un polițist care, în urmă cu două luni, a aflat că este infectat cu noul coronavirus. În timpul celor 60 de zile, agentul a făcut cinci teste, s-a tratat acasă cu paracetamol și Vitamina C, iar când credea că a scăpat, a aflat că este din nou pozitiv și dus la spital.
5. Klaus Iohannis: Ne menţinem încă pe un platou al epidemiei. Să rămânem vigilenţi şi responsabili
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România se menține încă ”pe un platou”, în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19 depistate, și că vom depăși această situație dacă rămânem vigilenţi şi responsabili. Președintele a făcut un apel la populaţie să poarte mască de protecţie şi să respecte măsurile de igienă.
Ce trebuie să știi:
- Plata cu cardul bancar în autobuzele și tramvaiele din București, anunță STB
- Cum pot fi încheiate mediile elevilor în anul şcolar 2019-2020
- Jocurile video, ajutor în lupta cu COVID-19. Ce sfaturi ne dau specialiștii
Prognoza meteo pentru astăzi
Vremea va fi instabilã şi rãcoroasã. În nord-estul teritoriului nebulozitatea va fi persistentã şi temporar va ploua mai ales sub formã de aversã. În celelalte regiuni, înnorãrile vor fi mai accentuate în a doua parte a zilei, când pe arii relativ extinse vor fi averse, cãderi de grindinã şi descãrcãri electrice.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificãri în regiunile estice, pe crestele montane, dar şi în timpul ploilor, când poate lua aspect de vijelie. În zona montanã înaltã, trecãtor vor mai fi precipitaţii mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade
Vremea în Bucureşti
Temperatura maximã va fi de 19...20 de grade, iar cea minimã de 9...10 grade.
In a doua parte a zilei, când vor fi averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi, posibil, grindinã.