Jocuri pentru putere la vârful Bisericii. ÎPS Teodosie ar urmări să devină patriarh, susțin surse din BOR
Dincolo de încălcarea regulilor statului, marea întrebare este de ce a trecut Arhiepiscopul Tomisului peste cutumele bisericii, împărțind pentru a doua oară lumina sfântă. În exclusivitate pentru Observator, teologii şi istoricii vin cu o posibilă explicaţie: ar fi parte din lupta pentru putere din interiorul Bisericii ortodoxe. Care este însă miza Arhiepiscopului Teodosie? Ar vrea să obţină rang de Mitropolie pentru Arhiepiscopie sa şi ar fi astfel un posibil succesor la scaunul de patriarh, spun teologii.
- Surse din BOR: ÎPS Teodosie ar urmări să devină mitropolit, apoi patriarh
- Biserica Ortodoxă Română neagă existența tensiunilor
ÎPS Teodosie - Eu sunt arhiereu ca să păstoresc pe credincioşii de aici. Trebuie să mă fac tuturor toate ca să nu îi pierd, să îi dobândesc.
Este explicaţia Arhiepiscopului Tomisului pentru controversata decizie de a împărţi lumina de două ori într-un an. Înaltul prelat susţine că a organizat slujba la cererea credincioşilor din Dobrogea. Teologii şi istoriciii cred însă că e mai mult de decât: ar fi o luptă pentru putere în sânul bisericii
Mihai Manea, istoric - Cred că e vorba aici de o lupta pentru preeminența în condițiile în care am văzut un punct de vedere al Bisericii Ortodoxe și am văzut un punct de vedere al Arhiepiscopiei Tomisului. Faptul că au fost câteva sute de oameni acolo în ciuda faptului că s-a anunțat de mai mutle ori că BOR se delimiteazade acest gest s-ar putea să cântărească foarte greu această spălare de imagine, sigur că da, de imagine publică.
ÎPS Teodosie ar urmări să ajungă mitropolit, apoi patriarh, spun surse din BOR
Surse din interiorul Bisercii vorbesc chiar de faptul că IPS Teodosie ar vres să urce în ierarhie. Să ajungă mai întâi mitropolit al Tomisului, iar apoi patriarh.
Conform Statutului Bisericii, ordinea ierarhică este stabilită în funcţie vechimea asezamantului sfânt. După Patriarhul României, care este şi Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, urmează Mitropolia Moldovei, a Ardealului, apoi Cluj şi Maramureş, Banat şi Oltenia. În a doua categorie intră Arhiepiscopiile, prima fiind cea a lui Teodosie.
"Dacă lui i se zicea Mitrolopolit, Mitrolopolia Dobrogei şi a Tomsului, atunci în ordinea bisericească mergeau întâi Mitropolia de Constanța, după aceea cea de la București, apoi cea de la Iași și invers. Scaunul de Iași este vizat cu atenție și cel de București. Patriarhul și Mitropolitul de Iași. Toate regimurile politice și sub Carol al II-lea și sub regimul comunist s-a lucrat să îl împingă la Iași pe cel care trebuie să fie patriarh", a explicat un preot din Moldova.
De altfel, chiar Arhiepiscopul Tomisului a militat public încă din 2004, într-o carte al cărei coautor este, pentru statutul eparhiei tomitane: “Prezentăm preocuparea mediilor intelectuale dobrogene de a reactiva Mitropolia Tomisului. Considerăm că acest volum poate contura argumentația istorică a definitivării statutului eparhiei tomitane și nădăjduim că, împreună cu argumentația canonică, el va face obiectul analizei obiective a factorilor decizionali”.
Practic, spun specialiştii, dacă ar obţine titilul de mitropolie pentrua arhiepiscopia sa, Teodosie ar fi primul posibil succesor la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Ortodoxă Română neagă existența tensiunilor
Reprezentanţii Patriarhiei resping categoric acest scenariu. Susțîn că nu există niciun conflict în interiorul Bisericii ortodoxe Române, cu atât mai puţin între Patriarhul Daniel şi Arhiepiscopul Teodosie.
Gabriel Diaconu, psihiatru - În curând la Constanța în Arhiepiscopia Tomisului se va sărbători Crăciunul, evident, pentru că nu strică niciodată să fii proactiv sau poate că vom avea sărbătorile creștine pe un nou calendar abreviat în acea parte a țării. Ce face acum ÎPS Teodosie e să îi facă pe față tâmpiți pe toți acei oameni care începând cu luna martie au stat în case.
Mădălina Iacob, reporter Observator - Există dosare penale şi pentru zădărnicirea bolilor în această perioadă. Nu vă e frică de un alt dosar penal?
ÎPS Teodosie - Dar eu nu am zădărnicit nicio boală. De ce să îmi fie frică? Eu respect regulile sanitare. Dar nu sunt de acord cu exagerările şi cu intrarea în cele sfinte, care nu aparţin laicilor.
Mădălina Iacob, reporter Observator - Sunteţi aşa pozitiv mereu?
ÎPS Teodosie - Dacă iubesc pe Dumnezeu şi simt că mă însoţeşte în toate. Frica duce la boală ca şi necredinţa. Duce la distanțare. Bucuria, optimismul, şi medicii spun asta, înmulţesc sănătatea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰