Antena LIVE

Curs valutar

Video

Spitalul care plăteşte şi 1.500 de lei pentru o gardă duce lipsă de medici. Sistemul medical din România e la un pas de colaps

Situaţie critică în sănătate! Spitalele mici din România rămân încet fără medici, iar pacienţii aşteaptă uneori luni întregi pentru o banală consultaţie. Cât despre intervenţiile chirurgicale, doctorii au liste uriaşe de aşteptare. E cea mai mare criză de personal din ultimii 7 ani, spun managerii, care avertizează că multe unităţi sanitare sunt la un pas de colaps. Ministrul Sănătăţii susţine că vrea să regândească structura de personal şi să finanţeze spitalele în funcţie de performanţă. 

De la 31.03.2024, 20:33
WhatsApp
Vezi și:

Locuitorii din oraşele mici găsesc tot mai greu medici. La Găeşti, de exemplu, secţia de Pediatrie s-a închis pentru două săptămâni. 

Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, Dâmboviţa: Fiind familie, soţ şi soţie, şi-au luat concediu de odihnă. 74, dacă nu greşesc şi unul are 72, peste 70 oricum amândoi. 

Părinţii cu copii bolnavi sunt nevoiţi să meargă la zeci de kilometri. Iar managerul trebuie să găsească soluţii şi pe termen lung, pentru că cei doi doctori vor ieşi curând la pensie. Situaţia e fără rezolvare momentan pentru că la concursurile organizate n-a venit nimeni, chiar dacă spitalul are tot ce îi trebuie. 

Asistentă: Avem compartiment 0-3 ani, fiecare compartiment are 4 paturi, avem surse de oxigen la fiecare salon. Farmacia este deschisă şi ne cumpără absolut tot ce cer medicii, aparatură...mda.

Pe acelaşi subiect

Aparatura nouă stă nefolosită

Un CT şi un RMN, aparate nou-nouţe, tocmai au fost montate în spital, însă nici pentru ele nu sunt medici. 

Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti, Dâmboviţa: Ne vine un medic anestezist din Bucureşti şi operăm numai o zi pe săptămână, lista de aşteptare e lungă, eu am pacienţi programaţi pe două luni de acum înainte. 

La Târgovişte, departamentul Urgenţe are nevoie de 6 medici. Spitalul plăteşte medicilor care vin de la Bucureşti chiar şi 1500 de lei pentru o gardă. Specialiştii nu vor să se mute din marile oraşe decât dacă pleacă definitiv în străinătate. 

Maria Rohnean, reporter Observator: Sistemul medical din România a ajuns la urgenţe. Are lipsă acută de fonduri, este tot timpul sub presiune şi a fost diagnosticat cu deficit de medici. Nu se pot face transfuzii, la concursuri nu se prezintă nimeni. Rând pe rând, organele cedează, secţiile spitalelor se închid. Acum, organismul, sănătatea din România e ţinută în viaţă doar de aparate. 

Un singur spital la 650.000 de locuitori

La Spitalul Judeţean Piteşti, operaţiile se fac în funcţie de disponibilitatea celor doi anestezişti.

Medic: După ora 1, singurul care rezolvă toate urgenţele dintr-un judeţ cu 650.000 de locuitori este Judeţeanul. Şi-atunci e o presiune aici...

Teodor Constantinescu, şef secţie Chirurgie: Urgenţele au prioritate. Şi-atunci ori se amână pacientul, o oră -două, depinde de cât e necesar sau dacă nu, se amână pentru a doua zi. 

Câteva sute de kilometri mai spre vest, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, din lipsă de specialiști, se apelează la teleradiologie, adică imaginile de la CT şi RMN sunt interpretate de la distanță de specialiștii disponibili. Situaţia este similară aproape peste tot în ţară.

Diana Speretoiu, reporter Observator: Încă de la începutul anului, Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea încearcă să angajeze 7 medici radiologi. A organizat concursuri, dar nu s-a prezentat nimeni, aşa că demersurile vor fi reluate până când vor fi găsiţi specialiştii de care este nevoie.

Autorităţile ştiu de ani buni de această situaţie

Şi pacienţii au ajuns la capătul puterilor. Autorităţile ştiu de ani buni de această situaţie, amplificată de faptul că angajările au fost blocate. Spun acum că se gândesc inclusiv la o plată în funcţie de performanţă.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Lucrăm la niște criterii încât să selectăm aceste spitale pe baza serviciilor pe care le fac. Necesită și o gândire a structurii de personal. Nu poți să ai aceeași structura de personal, îmi cer scuze, într-un spital orășenesc care trimite toate cazurile importante în clinici în altă parte.

La nivel naţional e nevoie de 15.000 de medici, dacă ar fi să ne încadrăm în normele europene. 

Maria Rohnean

„Jurnalismul e un mod de viaţă!” Este principiul după care mi-am ghidat activitatea de reporter şi pe care caut să-l transmit şi mai tinerilor mei colegi pe care am ajuns să-i coordonez. ...

spital criza angajari medici posturi sanatate
Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025