Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cazul familiei care a plătit 31.000 de euro pe apartament, iar apoi lucrările s-au oprit. Reacţia şefului ISC

Instituţiile de control par să fi scăpat de sub control construcţiile din România. Se ridică multe case şi blocuri de o calitate îndoielnică. Verificările se fac rar sau chiar deloc. Iar amenzile... nu sperie pe nimeni. O recunosc înşişi cei responsabili de supravegherea "sănătăţii" caselor în care locuim. Interviul cu şeful ISC vine după jumătate de an de insistenţe din partea echipei care realizează Coşmar Residence. Şi nu face decât să confirme ceea deja ştiam despre instituţie: e deseori o piedică prea mică în calea unor nereguli prea mari. 

De la 24.10.2022, 20:31
WhatsApp
Vezi și:

Inspectoratul de Stat în Construcţii există încă din 1862, de pe vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când funcţiona sub denumirea de Corp Tehnic al Lucrărilor Publice. Acum instituţia ar trebui să funcţioneze ca un fel de "poliţie a construcţiilor", iar inspectorii să verifice lucrările în toate etapele lor de realizare. În practică, însă, prea puţin se întâmplă acest lucru.

Mihai Cristian - consultant tehnic: În cazul de faţă se poate vedea cu ochiul liber armătura. 

Există o acoperire minimă cu beton a armăturii - ea trebuie să aibă minim 2,5 cm în interiorul structurii ca să reziste la seism major. 

Horaţiu Buzatu, specialist în urbanism: Cea mai mare parte din vină, după părerea mea, aparţine statului, care este incapabil să reglementeze şi să urmărească, prin instituţiile de care dispune, ca reglementările să fie aplicate. 

Pe acelaşi subiect

Paul Racoviţă este la al treilea mandat de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. L-am întrebat ce nu funcţionează în instituţia pe care o conduce. Susţine că nu are suficienţi oameni. Ar angaja cel puţin 250 de inspectori cu atribuţii de control în toată ţara. Dar nu are de unde-i recruta: salariile nu sunt suficient de motivante, candidaţii nu sunt pregătiţi. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Luna trecută am scos la concurs o serie întreagă de posturi la nivelul judeţelor şi aparat central. Pe un punctaj maxim de 100 de puncte, am avut candidaţi care au luat şase puncte. 

Lucrări oprite, după ce au plătit 31.000 de euro

Cu un salariu net de 6000 de lei în vârf de carieră, nu ai cum să atragi specialişti. În construcţii se plăteşte mult mai bine, aşa că oamenii bine pregătiţi preferă privatul. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Chiar dacă mie mi-ar "place" să avem câte un inspector la fiecare construcţie care se realizează, nu avem cum. Şi Poliţia Română, indiferent câte controale ar face - nu se va mai circula sub influenţa băuturilor alcoolice la volan? Sau toată lumea va trece numai pe verde, nu pe roşu? Este imposibil! 

Pe asta se bazează şi cei care continuă să treacă pe roşu în imobiliare şi să facă bani păcălind cumpărătorii. 

Ţuţulea Cristina Elena şi Şuică Albert: 31.000 de euro. Am plătit totul integral pt că ni s-a făcut o reducere oarecum dacă dăm toţi banii cash înainte. Din 2020 nu au mai lucrat.

Reporter: V-au zis de ce?

Ţuţulea Cristina Elena şi Şuică Albert:  Nu mai au bani. Au intrat in colaps. Da. Exact asa s-au exprimat.

Reporter: Şi banii dumneavoastră?

Ţuţulea Cristina Elena şi Şuică Albert: Banii noştri au fost folosiţi pentru a termina alte proiecte în altă parte. 

Statul are un inspector la 140 de clădiri

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Un cetăţean care îşi cumpără o locuinţă trebuie să se asigure şi el. În momentul în care cumperi în fază de proiect, nu ştii cum va arăta, cum va fi, cum se va realiza. Dacă se va realiza, pentru că sunt cazuri foarte multe în care s-a cumpărat în fază de proiect şi lucrările au fost abandonate. 

În 2021 au fost eliberate 51.287 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. De verificările din teren se ocupă... 375 de inspectori în construcţii. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Avem judeţe cu trei inspectori. Patru inspectori. Nu putem fizic, n-avem cum cu şase oameni, cu patru oameni, cu trei oameni să acoperim o activitate atât de vastă. 

În Bucureşti-Ilfov, au fost făcute, anul trecut, 3.600 de controale. În 600 de cazuri au fost date amenzi - multe de numai 500 de lei. Prea puţin, ca să ne poată feri de relele practici. 

Andrei Cosmin Pantelimon, Diriginte de Şantier: Am întâlnit foarte des structuri executate cu o cantitate de armătură poate sub jumătate din cea din proiect. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Este absolut imposibil să controlăm totul. 

Însă construcţiile făcute după ureche pot deveni scena unor tragedii. 

Ava Roșul, avocat: Constructorul mansardei, vânzătorul, nu a respectat proiectul, nu s-au respectat materialele care se impuneau si stăteau la baza construcţiei. De aceea mansarda a ars ca o torţă. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Încercăm să ne canalizăm puterea de control + în punctele în care se dovedesc a fi vulnerabile din experienţa pe care o avem. 

Inspectorii mai au o problemă. Multe cartiere sunt construite de oameni certaţi cu legea. 

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Da, există. Există şi ameninţări, există şi intimidări. Sigur că da. 

Reporter: Sunt frecvente?

Paul Racoviţă, Inspector general ISC:  N-aş putea să spun că sunt frecvente, dar chiar La Iaşi avem un caz, acum este cercetare penală. Nişte "investitori" au intrat peste colegii noştri acolo. 

Paul Racoviţă arată cu degetul şi spre primării.

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: Obligaţia respectării planurilor urbanistice, modalitatea de dezvoltare a unui oraş - nu vă supăraţi, dar n-are cum să ţină de ISC. 

ISC a depus un proiect la Parlament pentru înfiinţarea unui Registru Unic al Autorizaţiilor de Construire. Similar cu Registrul Auto Român.

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: În acel registru vor fi de la "certificatul de naştere", autorizaţia de construire, documentele care au fost necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Noi venim cu capitolul cărţii tehnice, partea de execuţie. Un potenţial client va vedea aceste lucruri de când s-au proiectat, s-au născut, până când s-au finalizat. 

Reporter: Sunteţi mulţumit de modul în care ISC şi-a îndeplinit misiunea până acum?

Paul Racoviţă, Inspector general ISC: N-am cum să fiu mulţumit în totalitate. Nu există sentimentul de mulţumire, pentru că în mod evident puteam să facem mult mai multe.

Greta Neagu
cosmar residence locuinta teren apartament familie
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024