Antena LIVE

Partidul Conservator câștigă alegerile în Marea Britanie. Undă verde pentru Brexit

Alegeri parlamentare în Marea Britanie. Partidul Conservator, condus de premierul în funcție Boris Johnson, este pe prima poziție în urma alegerilor din Regatul Unit, arată rezultatele exit-poll. Laburiștii, în frunte cu liderul Jeremy Corbyn, ar obține aproximativ 191 de mandate, față de cele 368 ale conservatorilor.

De la 13.12.2019, 00:39
Galerie (3)
Alegeri parlamentare în Marea Britanie DPA Images / Stefan Rousseau via Hepta

Alegeri parlamentare în Marea Britanie. Partidul Conservator, condus de premierul în funcție Boris Johnson, este pe prima poziție în urma alegerilor din Regatul Unit, arată rezultatele exit-poll. Laburiștii, în frunte cu liderul Jeremy Corbyn, ar obține aproximativ 191 de mandate, față de cele 368 ale conservatorilor.

Urnele s-au închis la ora 24:00 (ora României), iar rezultatele exit-poll arată că Partidul Conservator pare a fi cu mult în fața laburiștilor conduși de Corbyn. Potrivit sondajelor publicate de Sky News, conservatorii lui Boris Johnson au obținut o victorie considerată a fi categorică.

Exit-poll Sky News:

Conservatori: 368

Laburiști: 191

Liberali democrați: 13

Partidul Brexit: 0

Partidul Național Scoțian: 55

Verzii: 1

Alții: 22

"Mulțumesc tuturor din această mare țară care au votat, au fost voluntari, care au candidat. Trăim în cea mai mare măreață democrație din lume", a reacționat Boris Johnson, pe Facebook.

"Am promis că Partidul Laburist va avea cea mai mare campanie a oamenilor pe care această țară o va vedea. Iar voi, membrii și susținători, ați făcut chiar asta. Sunteți inima acestui partid și ați făcut o campanie neobosită pentru a câștiga și a face o țară mai corectă. Vă mulțumesc tuturor", a scris pe Facebook Jeremy Corbyn, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll.

Sondajele exit-poll iau în considerare opțiunile a zeci de mii de votanți, declarate într-un scurt interviu realizat imediat după ieșirea de la urne, în cele 144 de districte electorale din Anglia, Scoția și Țara Galilor - însă nu și Irlanda de Nord, acolo unde alte partide domină scena politică.

Considerate anterior alegerilor legislative anticipate a fi pe muchie de cuțit, cele două mari partide istorice din Marea Britanie, Partidul Conservator, aflat la guvernare, și Partidul Laburist, din Opoziție, au avut ca principală temă electorală Brexit-ul.

Premierul Boris Johnson le-a transmis alegătorilor că intenţionează să finalizeze ieșirea din Uniunea Europeană cât mai repede, în timp ce liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, a subliniat necesitatea unui al doilea referendum care să tranșeze problema ce stă în prim-planul politicii din Regat încă de la scrutinul declanșat de fostul prim-ministru David Cameron, în 2016.

O campanie electorală care a divizat Marea Britanie

"Țara noastră a fost mereu o pionieră. Am inaugurat era motorul cu aburi, era atomică, era genomului. Am arătat calea în democrația parlamentară, în emanciparea femeilor și atunci când întreaga lume a cedat unei mode, această țară și acest partid a rămas fidel ideilor de piață liberă care s-au întins în întreaga lume. Toate au fost controversate, toate au fost dificile dar am avut mereu curajul să fim originali, să facem lucrurile diferit, iar acum suntem pe punctul de a face un pas gigantic pe care nimeni nu a crezut că îl vom face, să resetăm politca, să ne relansăm în lume. Și să ne dedicăm din nou acelei simple idei că suntem aici să servim voința democratică a poporului britanic și dacă vom face asta cu optimism și încredere vă pot spune că nu vom greși. Votați conservatorii pentru a termina cu Brexit-ul și a dezlănțui potențialul întregului Regat Unit", a scris pe Facebook Boris Johnson, cu doar o oră înainte de închiderea urnelor.

Și liderul Partidului Laburist a lansat mesaje în cascadă, pe rețelele de socializare, cu doar câteva zeci de minute înainte de închiderea urnelor. "Puterea oamenilor este mult mai puternică decât oamenii la putere. Ai o oră să schimbi istoria", a scris acesta pe Facebook.

Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor: Votează să salvezi Sistemul Național de Sănătate

Votează să salvezi planeta

Votează să salvezi viitorul copiilor noștri

Votează să salvezi asistența socială pentru cei bătrâni

Votează pentru speranță.

Sistemul de votare din Marea Britanie

Circa 46 de milioane de britanici cu vârsta de peste 18 ani au avut dreptul să voteze la alegerile parlamentare din Marea Britanie, în cele 650 de circumscripții ce adună 40.000 de secții de votare din toată Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.

(Liderul conservatorilor Boris Johnson a venit la vot cu cățelul, la o secție din Londra)

Alegătorii care se prezintă la urne își aleg reprezentantul pe un buletin de vot, care conţine lista candidaților aflați în circumscripția lor. Candidatul cu cele mai multe voturi câștigă automat un loc la Palatul Westminster.

(Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, a votat într-un district din nordul Londrei)

Un partid are nevoie de 326 de locuri pentru o majoritate în Camera Comunelor, fără a se baza pe sprijinul partidelor mai mici. Dacă Boris Johnson sau Jeremy Corbyn obţin acest număr, pot merge la Regină pentru a forma un nou guvern.

Brexit, tema alegerilor parlamentare din Marea Britanie

Alegerile parlamentare din Marea Britanie au fost declanşate pentru a găsi o rezolvare la impasul în care se află Brexit-ul, decis prin referendum de britanici, în 2016. În timp ce Brexit-ul a fost dezbătut intens de-a lungul campaniei electorale, discuţiile au dat naştere şi altor întrebări, cum ar fi viitorul Serviciului Național de Sănătate, având în vedere contractele şi angajamentele luate în acest domeniu.

Astfel, dacă Johnson câștigă o majoritate, el a promis că va rezolva Brexit-ul până la sfârșitul anului viitor. Dacă nu reușește să obțină majoritate, dar formează un guvern minoritar cu partide sau sindicaliștii democrați, riscă să repete impedimentele de la începutul anului, întâmpinate în demersurile sale, precizează theguardian.com.

Ți-a plăcut acest articol?

alegeri parlamentare marea britanie brexit jeremy corbyn boris johnson
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024