Femeile din casta "mâncătorilor de șobolani" din India luptă pentru egalitate. Ceilalalți "nu vor nici măcar ca briza care trece prin cartier să îi atingă"

În partea inferioară a sistemului de caste hinduse se află comunitatea oprimată Dalit sau cei de neatins, iar printre aceştia, la cel mai de jos nivel, se află musaharii, literalmente "mâncătorii de şobolani". Însă femeile lor s-au revoltat împotriva discriminării în cadrul unei mişcări pentru demnitate şi respect, scrie Agerpres.

• MAE confirmă că cetăţeanul reţinut în regiunea separatistă Abhazia este român. Autorităţile sunt în legătură cu familia acestuia

Jeetni Devi, în vârstă de 40 de ani, îşi aminteşte cum, odată, când se urca într-o căruţă trasă de cai folosită pe post de transport în comun, o femeie dintr-o castă superioară a sărit speriată pentru că se urca o musahar. "Oamenii evitau să stea lângă noi", povesteşte ea.

La un eveniment public, de exemplu, dacă primeau de mâncare, acest lucru se întâmpla doar atunci când, aşezaţi foarte departe de ei, terminau de mâncat membrii castelor superioare. Chiar şi aşa, de cele mai multe ori musaharii primeau doar resturi. "Odată ce terminam de mâncat şi plecam, curăţau tot locul", a explicat Jeetni, într-un spaţiu comunitar din Patna, în nordul Indiei.

Dar asta a fost înainte, remarcă ea. Înainte de a afla că avea aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi, indiferent de castă. Jeetni vorbeşte cu încredere, privind în ochi şi ţinându-şi capul sus. 'Ne şi plăteau mai prost. Acum, dacă ne plătesc salarii pe care le considerăm nedrepte, nu mergem la muncă. Nu cedăm presiunii lor. Iar dacă vin în regiunea noastră să facă presiuni, uneori chiar să ne lovească, îi înfruntăm", spune această mamă a doi copii.

Pentru că le cereau mai mulţi bani pentru legume, Jeetni a decis să le cultive. A ajutat 300 de membri din comunitatea ei să intre în posesia unor cartele pentru raţii şi alţi 50 să se înregistreze pentru locuri de muncă publice şi încurajează familiile să-şi trimită copiii la şcoală. "Mă agit mult să motivez oamenii şi să-i fac să fie conştienţi'' de drepturile lor, spune ea.

"Înainte de a-i cunoaşte pe activişti, aveam o mulţime de probleme. Nu prea ştiam cum funcţionează lucrurile. Am învăţat de la ei şi acum suntem capabili să o facem singuri. Alţii (de castă înaltă) ne speriau, ne ameninţau (...) Am făcut plângere şi (cel care a ameninţat-o) a fost închis trei luni. Acum oamenii mă salută cu respect'', remarcă Jeetni, care a devenit lider în comunitatea ei.

Cine i-a ajutat să-și descopere drepturile

Printre cei care i-au ajutat să-şi descopere drepturile se numără şi organizaţia catolică Manthan, care lucrează din 1975 cu musaharii din statul Bihar, unul dintre cele mai înapoiate din India, unde predomină corupţia şi legea celui mai puternic.

Părintele Juno K. George are o parohie la marginea capitalei regionale Patna, într-o clădire care a fost folosită de oficialii căilor ferate în perioada colonială britanică. Este linişte, departe de haosul oraşului.

Acest preot calcă pe urmele fondatorului Manthan, părintele Philip, care a început să lucreze cu musaharii în urmă cu aproape jumătate de secol, atunci când a descoperit cât de marginalizată era această comunitate, pe care ceilalţi nu-i considerau oameni.

Părintele Philip "a descoperit că principala problemă era lipsa de conştientizare a drepturilor lor (...) Când le-a spus că au dreptul să bea apă curată, asta a generat mult interes în rândul oamenilor. A intervenit, iar atunci guvernul a tras ţevi cu apă potabilă pentru prima dată în satele lor", spune părintele George, adăugând că, altfel, musaharilor le-ar putea lua şi o oră să primească apă de la castele superioare.

Ideea că cineva este de neatins continuă să fie prezentă. Dacă cineva de castă înaltă ajunge în zonele musaharilor, nu se va atinge de nimic, iar când stă jos, se va aşeza pe un scaun, în timp ce musaharii se vor aşeza pe pământ. Chiar şi în separarea cartierelor pe caste, cartierul musaharilor se află la periferie, o zonă deschisă în care vântul bate cu putere. Castele superioare "nici nu vor măcar ca briza" care trece prin acel cartier să le atingă.

În acest proces de schimbare, educaţia este de bază. "S-ar putea să dureze o generaţie sau două (...), dar după aceea acest bulgăre de educaţie va începe să se rostogolească şi să se mişte. Nu există altă opţiune, nu există pastile sau comenzi rapide pentru a schimba" această situaţie, explică preotul.

În prezent, de programele sale beneficiază aproximativ 30.000 de persoane, dintre care în jur de o mie sunt copii înscrişi în procesul de învăţământ, care pentru prima dată a reuşit să atingă punctul culminant cu doi dintre studenţi, care tocmai au absolvit cursurile de asistenţă medicală.

"Este bine pentru întreaga comunitate musahar. Acum (cei mai tineri) au un model la care aspiră", spune preotul, care recunoaşte totuşi că, în general, regula este aceea a "tinereţii pierdute".

Femeile, motor al schimbării

Pentru a canaliza această schimbare, organizaţia catolică Manthan şi-a dat seama că era esenţial să poată conta pe femei, pentru că "în comunitatea musahar, femeile sunt cele care joacă un rol important", a explicat părintele George, care adaugă: "Aşa că am început să le organizăm".

Într-unul dintre cartierele musaharilor de la periferia oraşului Patna, conducătoarele comunităţii aşteaptă aşezate pe pământ. Nu sunt şobolani, ci sute de muşte care zboară în toate direcţiile şi care li se aşează pe feţe sau pe haine.

Sohago Devi, o văduvă de "poate 35 sau 40 de ani, de unde să ştiu" şi mamă a trei copii, expediază cu naturaleţe subiectul şobolanilor. "Nu-i mai avem, îi mâncam când eram copilă. Când recoltam orezul, găseam şoareci (de câmp) şi uneori îi mâncam. Acum nu o mai facem'', a explicat ea.

Fulwanti Devi, în vârstă de 65 de ani, are şapte copii şi povesteşte că de-a lungul vieţii sale a trăit două realităţi, cea în care era de neatins la modul extrem şi cea actuală, în care, datorită sprijinului şi învăţăturilor unor organizaţii precum Manthan, lucrurile s-au schimbat destul de mult".

"Înainte, dacă unul dintre noi stătea aşezat şi trecea cineva din casta superioară, (musaharul) trebuia să se ridice în picioare în semn de respect, că, dacă nu, mânca bătaie. Dar acum suntem toţi egali. Înainte ne temeam de ei, dar acum frica a dispărut'', conchide ea.