FSB cere arestarea a doi miniştri ucraineni: Serviciul rus de Informaţii susţine că au încălcat integritatea teritorială a Federaţiei Ruse
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fost KGB) a cerut arestarea a doi miniştri ai Ucrainei, acuzaţi, potrivit media ruse, că au încălcat integritatea teritorială a Federaţiei Ruse, informează marţi AFP, care citează un tribunal din Moscova, notează Agerpres.
De Redactia Observator la 06.12.2022, 17:29"Anchetatorii FSB au cerut (...) să se ordone în contumacie arestarea ministrului reintegrării teritoriilor care nu se află sub controlul Ucrainei, Irina Vereşciuk, şi a ministrului-adjunct al afacerilor externe Emine Djaparova", a anunţat tribunalul Lefortovo din Moscova. Această cerere de arestare are în primul rând o dimensiune simbolică. Tribunalul nu a dorit să precizeze motivul invocat de serviciile de securitate ruse, însă, potrivit agenţiei de presă TASS, cei doi miniştri sunt acuzaţi că au încălcat integritatea teritorială a Rusiei.
Cererea FSB, una simbolică
Moscova a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, apoi a revendicat, în septembrie 2022, anexarea altor patru regiuni ale Ucrainei pe care nu le controlează integral. În pofida luptelor, responsabilii ucraineni se deplasează pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în cele patru regiuni pe care Moscova le revendică de la sfârşitul lui septembrie.
Irina Vereşciuk s-a deplasat recent la Herson, capitala regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei şi pe care forţele ucrainene au recucerit-o (capitala) în noiembrie, provocându-i o nouă înfrângere Rusiei. Emine Djaparova este o tătăroaică din Crimeea şi promovează cu acest titlu, în calitate de numărul doi al diplomaţiei ucrainene, sfârşitul ocupaţiei ruse în peninsula ucraineană. Comunitatea internaţională a respins într-o majoritate zdrobitoare revendicările ruse şi a denunţat ofensiva ei împotriva Ucrainei, până şi aliaţi ai Moscovei îndemnând la respectarea integrităţii teritoriale ucrainene.