Video Produsele care se scumpesc automat de la 1 ianuarie. De ce cred experţii că nu vor mai creşte taxele
Benzina, motorina şi mâncarea se scumpesc de mâine, iar impozitele pentru case şi maşini cresc simţitor. Vestea bună: economiştii cred că guvernanţii nu mai au argumente ca să majoreze iar taxele în perioada următoare.
Majorarea accizelor va scumpi carburanţii chiar la miezul nopţii. Vom plăti mai mult chiar dacă petrolul s-a ieftinit la nivel mondial cu 25% anul acesta. "Ar fi trebuit să nu ne coste atât de mult plinul de benzină. Dar peste 50% sunt taxe, accize şi atunci nu luăm din condiţii macro economice această inflaţie, ci o luăm şi din taxe", a declarat Adrian Mitroi, analist economic.
Proprietarii de case şi maşini vor avea cheltuieli mai mari
Scumpirea carburanţilor va majora şi preţurile de la raft, deja umflate după creşterea Taxei pe Valoarea Adugată. Ţigările şi băuturile alcoolice se vor scumpi şi ele. De mâine intră în vigoare şi taxa de 25 de lei pentru coletele cu valoare mai mică de 150 de euro care vin din afara Uniunii Europene. "Dacă ne vom încasa taxele şi impozitele care au fost stabilite în acest an şi vom fi prudenţi în modul în care vom cheltui banii, nu va mai fi nevoie să creştem alte taxe şi impozite", a declarat Ilie Bolojan, premierul României.
"Dacă ne uităm la ultimii cinci ani, în fiecare an am avut două, trei episoade şi la fiecare episod se venea cu placa - lăsaţi că asta va fi ultima şi vom reduce şi noi cheltuielile publice. Ceea ce nu s-a întâmplat", a declarat Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România. "Singura veste bună e că nu mai au argumente guvernanţii - nu mai au glonţ, şi-au tras toate gloanţele să ne mai crescă dările", a declarat Adrian Mitroi, analist economic. Şi proprietarii de case şi maşini vor avea cheltuieli mai mari. Impozitul pe proprietate creşte cu cel puţin 80%, iar cel auto se dublează sau chiar se triplează în unele cazuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰