Predicțiile FT 2026: Bula AI se va sparge, primii roboți casnici. Ce se va întâmpla pe frontul din Ucraina
În previziunile pentru 2026, Financial Times anticipează că Ucraina nu va ceda Donbasul fără luptă, republicanii vor pierde Camera Reprezentanților în SUA, iar bula AI se va sparge. Însă, jurnaliștii FT recunosc că în 2025 au avut cel mai slab bilanț din istorie, ratând șapte din 20 de predicții, inclusiv finalul războiului din Ucraina și un bitcoin peste 200.000 de dolari.
Jurnaliștii Financial Times revin cu tradiționalele previziuni pentru 2026, după ce bilanțul pentru 2025 a fost cel mai slab din istoria acestei analize: șapte predicții greșite din 20, față de media obișnuită de doar patru sau cinci erori.
Printre previziunile ratate anul trecut s-au numărat: finalul războiului din Ucraina, un bitcoin peste pragul de 200.000 de dolari (criptomoneda s-a prăbușit ulterior după ce a atins 120.000 de dolari), dar și subestimarea ritmului de creștere a vânzărilor de vehicule electrice care s-au apropiat sau chiar a depășit 25% din vânzările auto globale.
Chiar și așa, jurnaliștii FT revin cu previziunile pentru 2026, de la geopolitică la economie și marile tendințe tehnologice.
Ucraina: Zelenski nu va ceda Donbasul
Volodimir Zelenski nu va fi obligat să cedeze Donbasul ca parte a unui eventual acord de pace, consideră FT. Retragerea pentru a crea o zonă demilitarizată pe care niciuna dintre părți să nu o controleze ar fi impracticabilă și inacceptabilă pentru Moscova sau pentru Kiev. Singurul scenariu în care Ucraina ar putea capitula ar fi o prăbușire puţin probabilă a apărării sale.
SUA: Trump riscă să piardă Camera Reprezentanților
În plan politic intern, republicanii ar putea pierde controlul Camerei Reprezentanților la alegerile intermediare din noiembrie 2026. Democrații ar urma să recâștige camera inferioară a Congresului, dar să rateze la limită majoritatea în Senat.
Un asemenea rezultat ar permite opoziției să blocheze agenda lui Donald Trump și să deschidă investigații privind administrația sa. FT nu exclude nici posibilitatea unui al treilea impeachment, deși subliniază că Trump va face tot posibilul pentru a preveni o astfel de înfrângere electorală.
Germania: Izolarea partidului AfD va continua
În Germania, cancelarul Friedrich Merz va rezista presiunilor de a colabora cu extrema dreaptă. Deși partidul AfD este așteptat să obțină rezultate foarte bune în mai multe alegeri regionale din 2026, inclusiv în Saxonia-Anhalt, FT estimează că Brandmauer nu se va prăbuși.
Presiunile interne asupra CDU vor crește, însă orice apropiere de AfD ar risca să fractureze coaliția de guvernare cu social-democrații.
Tehnologie: bula AI se va sparge, declinul Tesla continuă
În sectorul tech, bula speculativă din jurul inteligenței artificiale este așteptată să se spargă. La trei ani de la apariția ChatGPT, investitorii devin mai exigenți, iar entuziasmul a atins deja un vârf.
FT nu anticipează un colaps major al piețelor, dar estimează pierderi dureroase în venture capital și private equity, precum și falimente în rândul companiilor mai mici. Giganții tehnologici vor supraviețui, însă "banii ușori" din AI s-au cam terminat.
În paralel, Tesla nu va reuși să își inverseze pierderea de cotă de piață în SUA, Europa și China. Competiția tot mai agresivă din partea producătorilor chinezi și concentrarea lui Elon Musk pe AI și robotaxiuri vor continua să apese asupra diviziei auto.
Roboți casnici și aur la nivel record
Totuși, 2026 ar putea aduce și primele livrări de roboți umanoizi pentru uz casnic, destinate în special clienților foarte bogați. Start-up-uri precum 1X, Tesla sau Figure AI promit livrări limitate, deși roboții nu sunt încă complet autonomi.
Pe piețele financiare, aurul ar putea depăși pragul de 5.000 de dolari pe uncie, susținut de achizițiile băncilor centrale, de temerile legate de deficite fiscale și de slăbirea rolului dolarului ca monedă de rezervă globală.
Economia globală
În Asia, yuanul chinezesc nu este așteptat să se aprecieze semnificativ, iar Japonia va rămâne o excepție în politica monetară globală, menținând dobânzile ridicate.
Africa este prognozată să înregistreze o creștere economică ușor mai mare decât Asia, iar jumătate dintre cele mai rapide 20 de economii în creștere din lume vor fi africane.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰