Antena LIVE

Curs valutar

Video

Harta bombardamentelor din Ucraina. Cât teritoriu a fost ocupat de ruşi și unde se duc încă lupte

Apar primele dovezi clare care arată riposta ucraineană în faţa ruşilor. Până acum, 3.500 de soldaţi ruşi ar fi fost ucişi în timpul luptelor, susţine Ministerul Apărării Ucrainei şi peste 200 au fost luaţi prizonieri. Iar străzile sunt pline tehnică bombardată. Sonia Simionov explică în ce constă rezistența ucrainenilor.

De la 26.02.2022, 22:45
WhatsApp
Vezi și:

Ruşii au tras deja pe aproape tot teritoriul Ucrainei. În unele oraşe s-a intrat cu trupe, altele au fost bombardate de la distanţă. În partea de nord şi nord-est, în Cernobîl sau Harkov, au fost atacuri terestre şi navale. Localităţile Poltava şi Sumi au fost atacate aerian. Şi toată partea de Sud, Coasta Mării Negre, este sub asediu. Odesa şi Mariupol sunt puncte strategice, dat fiind faptul că sunt şi porturi. 

Până acum, din informaţiile oferite de oficialii ucraineni, efectiv ocupate sunt doar Cernobîl-ul şi Insula Şerpilor. Dar sunt voci care spun că ar mai fi şi zona Melitopol. 

Dacă ne uităm la centru, însă, date oficiale vin doar de la Ministerul Britanic al Apărării care susţine că, şi acum, Kiev-ul rezistă. Oficial, a fost atacat cu tehnică doar de la distanţă. Convoaiele ruseşti sunt cam la 30 de kilometri de Capitală şi previziunile arată că în noaptea asta ruşii ar putea încerca ocuparea. 

La Kiev se dau lupte de stradă

Pe acelaşi subiect

Imaginile arată, însă, că în Kiev sunt deja lupte de stradă. Ucrainenii se bat cu trupele comando Speţnaz. 

Foarte important este că, astăzi, apar dovezi incontestabile ale ripostelor ucrainene. Convoaie cu tehnică rusească distrusă zac arse pe marginea drumului. Mai mult, Ministerul Apărării Ucrainean susţine că 3.500 de militari ruşi au fost ucişi şi peste 200 capturaţi. Au fost doborâte 14 avioane, 8 elicoptere şi distruse peste 100 de tancuri 102 ruseşti în ultimele trei zile. Multe dintre ele, susţin surse de la Kiev, cu o armă de producţie americană. TRK Javelin este un "tun portabil", pe înţelesul tuturor, Lansator de rachete ghidate, dotat cu infraroşu şi focos percursor. 

Javelin este una dintre cele mai eficiente arme anti-tanc din lume. Astfel de lansatoare sunt în dotarea Forţelor Terestre Ucrainene de câţiva ani şi cu ele ar fi reuşit, zilele acestea, să doboare cel puţin cinci elicoptere ruseşti şi să distrugă peste 20 de tancuri şi transportoare. Luptele continuă şi la această oră.

Sonia Simionov

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc. ...

razboi ucraina conflict rusia ucraina riposta ucraineana soldati armata
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025