Antena LIVE
Video

O româncă a rămas pe străzi după cutremurul din Turcia şi doarme sub un TIR, cu cei doi copii. Nu are apă sau mâncare şi visează să ajungă la aeroport

Oraşele puse la pământ de cutremur au devenit tabere de sinistraţi. Sunt sute de mii de oameni rămaşi pe străzi, în mijlocul iernii, fără familii, fără mâncare şi fără apă. O româncă şi cei doi copii ai ei dorm de două nopţi pe câmp sau în parcări de TIR-uri şi speră să găsească o maşină care să îi ducă spre aeroport şi de acolo să plece acasă, în România. 

De la 08.02.2023, 19:20

"Aşa cum ne vedeţi, suntem într-o zonă liberă, sub un TIR, sunt eu cu doi copii. Am rămas pe drumuri, nu mai avem nimic. Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, că am putut să scot copilul de sub dărâmături", spune Mihaela Ayaz, româncă în Turcia. Mihaela Ayaz şi cei doi băieţi ai săi, de 10 şi 11 ani, au fugit din casa dărâmată şi stau de două zile pe străzi, fără apă şi mâncare. Speră să ajungă în oraşul Adana şi de acolo să prindă un zbor spre România. Dar mai are de mers 200 de kilometri până acolo.

Mihaela şi copiii ei dorm sub un TIR. Cutremurul din Turcia i-a lăsat fără nimic

"Este foarte frig, de mâncare nu este, apă, absolut nimic nu este. De încălţat eu nu am. Ciorapii pe care i-am avut i-am dat la copii. Băiatul cel mare rămăsese sub ziduri, a doua zi, luni pe la ora 2, a fost scos", povesteşte Mihaela Ayaz, româncă în Turcia.

De la primul cutremur, stau sub cerul liber. Iar de două nopţi, dorm direct pe pământ. "Avem o geacă, o pun jos, se învelesc amândoi. Nu avem unde să ne ducem, nu avem ce face, nu avem pe nimeni. Aseară am avut o pâine şi am împarţit-o în două", mărturiseşte Mihaela Ayaz, româncă în Turcia.

Pe acelaşi subiect

Zece români din Turcia vor să revină acasă

Zece români înceracă să-şi găsească drumul spre casă. "Există în atenția Ambasadei României la Ankara încă 10 cetățeni români împreună cu trei membri de familie care se află în zone îndepărtate de Adana sau de Malatya, unde se află grupurile care îi pot prelua în mod direct. Facem eforturi pentru a-i ajuta să ajungă la aeroport și suntem în contact permanent cu ei", a declarat Bogdan Aurescu, ministrul de Externe.

Vieţi distruse de cutremur. Cum trăiesc mii de supravieţuitori

Aşa arată viaţa pentru sute de mii de oameni. "Mici oraşe au fost construite în Adana pentru refugiaţi. Construite din corturi. Sunt oameni care şi-au pierdut locuinţele, aici înnoptează, aici mănăncă, cu ajutorul autorităţilor care le aduc zi de zi cele necesare", arată Laurenţiu Rădulescu, trimis special Observator.

Aici, în toată agitaţia, mamele încearcă să-şi adoarmă bebeluşii, legănându-i. Iar copiii înfriguraţi găsesc puţină alinare lângă foc. "Cam aşa trăiesc cei aproape 5.000 de refugiaţi. Se încălzesc cu astfel de găleţi, să le spunem, unde ard tot felul de cartoane, lemne, ce pot găsi. Aşa îşi petrec nopţile, departe de locuinţele care le-au fost distruse", adaugă Laurenţiu Rădulescu, trimis special Observator.

Oamenii privesc cu ochii în lacrimi spre viitor. Nu mai au nimic, dar măcar se au unii pe alţii. "Avem multe lipsuri. Dormim pe jos, nu avem paturi. Victimele sunt prea multe, casele noastre sunt complet distruse. Allah să-i binecuvânteze pe toţi!", spune o femeie.

Cei care au scăpat cu viaţă se tem să nu moară de frig. "Nimeni nu ne ajută"

Spravieţuitorii au făcut cozi în faţa voluntarilor care au adus hrană. Turcii ale căror afaceri nu au fost puse la pământ de cutremur au sărit în ajutor şi au oferit sinistraţilor din puţinul care le-a rămas: "Oamenii sunt disperaţi, noi suntem disperaţi. Facem tot ce putem pentru a-i ajuta, doar să avem cu ce". "Copiii nu se simt bine, stăm în ploaie şi copii ne stau în frig. Nu am murit de foame sau în cutremur, dar vom muri îngheţati de frig. Nimeni nu ne ajută, nu avem la cine apela", spune un cetăţean turc. 

Studenţi Erasmus, prinşi în infernul din Turcia

Între timp, autorităţile continuă să salveze români din infernul din Turcia. Mai mulţi elevi Erasmus au ajuns miercuri acasă. Nu vor uita curând ce au trăit. "Dormeam atunci, ne-a luat din somn, nu am ştiut ce se întâmplă exact cu noi. Ne-am pus ca orice român la tocul uşii, toate trei colegele", povesteşte Ioana, studentă Erasmus. "Am putut să văd una dintre clădirile în care stăteam eu la început şi era pusă la pământ", spune şi Cristina, studentă Erasmus.

Seara trecută, alţi 13 români au aterizat la Bucureşti cu un avion militar: o mamă cu doi copii, nouă studenţi şi un profesor. 

Ți-a plăcut acest articol?

cutremur cutremur turcia cutremur turcia siria tragedie
Întrebarea zilei
Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024