Cum au reușit finlandezii să țină piept armatei lui Stalin și ce lecții trebuie să învețe ucrainenii din războiul ruso-finlandez

În noiembrie 1939, la scurt timp după ce Germania lui Hitler a invadat Polonia, URSS a invadat Finlanda. După lupte acerbe într-o iarnă lungă și grea, războiul s-a încheiat cu Tratatul de Pace de la Moscova, iar concesiile făcute de finlandezi erau cu mult sub ceea ce spera Stalin să obțină de pe urma invaziei sale, scrie în Bloomberg fostul comandant al forţelor NATO în Europa James Stavridis. 

• Program Noaptea Muzeelor 2024, sâmbătă 18 mai. Până la ce oră pot fi vizitate expoziţiile din Bucureşti şi ţară

În ciuda faptului că erau puternic depășiți de armata sovietică, ca număr și ca arme, finlandezii au reușit să-i oprească în mare măsură pe ruși în ceea ce ei numesc Războiul de Iarnă. Scenariul de atunci este ciudat de asemănător cu situația care se desfășoară în prezent în Ucraina, unde soldații președintelui Vladimir Putin se confruntă cu o rezistență feroce din partea ucrainenilor, relatează James Stavridis în Bloomberg.

Sovieticii aveau un număr dublu de soldați față de finlandezi, dar diferențele erau și mai uimitoare la dotarea de tancuri și avioane de luptă. Finlandezii aveau doar câteva zeci de tancuri și avioane, în timp ce sovieticii aveau aproximativ 5.000 de tancuri și 4.000 de avioane. Cu toate acestea, până la sfârșitul războiului, finlandezii au provocat de cinci ori mai mulți morți în tabăra rusă, decât au provocat rușii în rândurile lor. 

Avantajele sovieticilor în aer și la sol au învins în cele din urmă rezistența finlandeză, dar pacea a fost modelată și de spiritul de luptă al finlandezilor, și de amenințarea unei insurgențe. În ciuda obiectivelor lui Stalin de dinainte de război de a cuceri întreaga țară și de a instala un regim marionetă, sovieticii s-au mulțumit în cele din urmă cu o mică parte din teritoriul Finlandei (aproximativ 10%) și un angajament de neutralitate.

Ce putem învăța din războiul ruso-finlandez?

În primul rând ar trebui să apreciem că o forță militară hotărâtă, care luptă pe terenul propriu, poate obține succes pe câmpul de luptă în ciuda șanselor nefavorabile. Finlandezii au un sentiment puternic al independenței, la fel ca și ucrainenii, în ciuda agresivității rusești în ambele războaie.

Când soldații luptă pentru a-și proteja copiii, părinții, soțiile - și independența națiunii lor - au un avantaj moral semnificativ față de soldații în termen și rezerviștii. Acest lucru a fost valabil pentru finlandezi și rămâne un factor semnificativ în războiul din Ucraina.

O a doua problemă care se aplică în ambele cazuri este importanța asistenței externe. Voluntari din întreaga lume liberă au plecat în Finlanda pentru a lupta în Războiul de Iarnă, în special din Suedia vecină. De asemenea, finlandezii au primit echipament de luptă și asistență diplomatică de la multe țări. Liga Națiunilor a condamnat invazia sovietică înFinlanda, la fel cum Națiunile Unite au condamnat acțiunile Rusiei în Ucraina. 

Un ajutor extern major este crucială pentru ucraineni, iar SUA și aliații săi ar trebui să intensifice nivelul sancțiunilor împotriva Rusiei și să furnizeze și mai multe arme decât cele prevăzute în noul pachet de 800 de milioane de dolari al președintelui Joe Biden. Sunt cruciale arme precum rachetele Javelin și alte tipuri de rachete anti-tanc, Stingers, drone Switchblade, mitraliere, muniție și grenade propulsate de rachete. 

Ucraina este disperată după un sistem de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune, cum ar fi S-300 de fabricație sovietică pe care Slovacia s-a oferit să-l trimită la Kiev. Propunerea de a transfera avioane de luptă MiG-29 din Polonia, pe care SUA au respins-o pe 9 martie, ar trebui reînviată.

Democrațiile occidentale trebuie să se gândească la cum se termină războiul. Deși rezultatul ideal ar fi o înfrângere completă a lui Putin și o retragere umilitoare a tuturor forțelor sale din Ucraina, acest lucru pare puțin probabil, mai ales având în vedere arsenalul nuclear cu care Rusia poate șantaja de fapt lumea.

Aici, lecția războiului ruso-finlandez este aceea că poate fi necesar un compromis diplomatic. Ucraina ar putea fi nevoită să ofere o garanție de neutralitate și să accepte să renunțe la o parte din teritoriul care este deja de facto în mâinile Rusiei: Crimeea și regiunea Donbas din estul țării. 

În schimb, guvernul președintelui Volodimir Zelenski va primi garanții de securitate – poate din partea SUA și a Regatului Unit, bazându-se pe Memorandumul de la Budapesta pe care Ucraina l-a semnat în 1994, când a renunțat la armele sale nucleare după căderea Uniunii Sovietice.

Rezultatul ar putea fi nemulțumitor pentru toată lumea. La fel ca sovieticii în Finlanda, Putin va fi frustrat că nu a reușit să cucerească întreaga țară. Ucrainenii vor fi nemulțumiți de pierderea teritoriului, așa cum au fost finlandezii. Americanilor și aliaților săi nu le va plăcea eliminarea sancțiunilor împotriva lui Putin, în ciuda crimelor sale evidente de război.

Dar acest rezultat ar opri luptele, ar aduce refugiații ucraineni acasă și ar permite națiunii să continue ca stat suveran, chiar dacă este neutru. Uneori neutralitatea are avantaje: Finlanda a servit drept loc de negociere pentru Acordurile de la Helsinki din 1975, care, printre altele, au garantat protejarea drepturilor omului pentru cetățenii sovietici.

Deși există diferențe evidente, războiul ruso-finlandez oferă lecții importante despre cum să încheiem un capitol îngrozitor din istoria europeană. Importante vor fi nu doar rezistența continuă a ucrainenilor și mai mult ajutor extern, ci și dorința de compromis din toate părțile.