Antena LIVE

Curs valutar

Arenele Tomis din Constanţa, condamnate să rămână o groapă de gunoi

A fost mai întâi grădină de vară, mai apoi cinematograf în aer liber, iar după anul 2000 a devenit patinoar. Acum este însă doar o clădire lăsată în paragină.

De la 11.01.2018, 17:17

A fost mai întâi grădină de vară, mai apoi cinematograf în aer liber, iar după anul 2000 a devenit patinoar. Acum este însă doar o clădire lăsată în paragină. Vorbim despre fostele Arene Tomis, aflate în cel mai mare parc din Constanţa, care au devenit acum un focar de infecţie. Şi, din păcate, autorităţile par depăşite de situaţie. Terenul este proprietate privata, aşa că reabilitarea e imposibilă.

Scaune rupte, geamuri sparte, pereţi plini de graffitti şi multă mizerie. Aşa au ajuns să arate acum Arenele Tomis.

În anii 80, locul era considerat drept cea mai frumoasă grădină de vară din oraşul de la malul mării, După Revoluţie, s-a transformat în patinoar, acum este însă doar o groapă de gunoi. Un loc în care oamenii străzii îşi găsesc adăpost. 

Locul în care constănţenii se înghesuiau să vadă spectacole de revistă, ori filme în premieră e acum un spaţiu în care aproape că nu poţi păşi. Scena este plină de gunoaie, iar ecranul este obturat de arbori. Camera de proiectare a fost incendiată, iar pe jos sunt purtate, de colo-colo, câteva role de film, rămăşiţe din istoria unuia dintre cele mai vestite cinematografe din Constanţa. 

Iar autorităţile nu pot face nimic pentru a schimba asta, pentru că e proprietate privată. Singura soluţie pentru a mai salva cinematograful ar fi ca Primăria să răscumpere imobilul şi să reabiliteze terenul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

observator16 social
Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Construcția misterioasă din România pe care Ceaușescu a ținut-o la secret. Nu...
Fanatik.ro
Publicat 22.09.2024
O „goană după aurul alb”, considerat combustibilul viitorului, ia avânt la...
spotmedia.ro
Publicat 22.09.2024
Calcul complet | Ce pensie primește un român, dacă s-a pensionat cu o vechime...
Gandul
Publicat 22.09.2024
Jocul periculos la două capete al dictatorului din Belarus. Cartea pe care...
Adevărul
Publicat 22.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 23 septembrie 2024. Peștii trebuie să fie mai atenți la...
CaTine
Publicat 22.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Testul rutier la care 9 din 10 șoferi dau răspuns greșit. Care mașină trece...
Click.ro
Publicat 22.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Apare un nou stat musulman în Europa. Va fi înființat la 700 kilometri...
libertatea.ro
Publicat 22.09.2024
Coldplay și-a prelungit turneul record cu noi concerte în 2025. Formația va...
ZU
Publicat 22.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Cum afectează traumele din copilărie stilul parental
Deparinti
Publicat 22.09.2024
Top cinci destinații din Europa călduroase pentru această toamnă. Sunt peste...
ziare.com
Publicat 22.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
De ce tot mai mulți oameni au infecții urinare. Un aliment pe care toți îl...
Medicool
Publicat 22.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024