Scandalurile dintre teximetrişti şi şoferii Uber se ţin lanţ în Capitală. Poliţia cercetează patru bărbaţi pentru agresiune
Tensiunile dintre taximetrişti şi serviciul Uber continuă! De această dată, un taximetrist ar fi fost la un pas să fie linşat.
De Redactia Observator la 19.01.2018, 20:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Tensiunile dintre taximetrişti şi serviciul Uber continuă! De această dată, un taximetrist ar fi fost la un pas să fie linşat de mai mulţi colaboratori ai companiei de ride-sharing. Scandalul s-a încheiat cu o plângere la Poliţie.
Sunt urmările scandalului care a avut loc în plină noapte, în centrul Capitalei. Taximetristul, în vârstă de 48 de ani, ar fi fost înconjurat de mai mulţi colaboratori Uber, care apoi au început să-i loveasc maşina.
Speriat, taximetristul şi-a chemat colegii în ajutor. Numai că, până ca aceştia să sosească, agresorii au fugit. Iniţial, reprezentanţii firmei de ride-sharing au negat informaţia că maşinile reclamate ar fi ale unor colaboratori.
Numai că, după o analiză mai atentă şi-au dat seama că nu e aşa: "Confirmăm că două dintre cele trei numere din solicitarea poliției se află în baza noastră de date și colaborăm cu autoritățile pentru a ajuta la elucidarea cazului. Până la clarificarea situației, cei doi parteneri au fost dezactivați."
De partea cealaltă şi şoferii Uber susţin că au fost la rândul lor, atacaţi.
Scandalurile din taximetrişti şi colaboratorii Uber au devenit deja obişnuite la fiecare final de săptămână în Capitală. Recent, Primăria Generală a încercat să soluţioneze definitiv problema, prin modificare regulamentului taximetriştilor, obligându-i pe toţi cei care practică transportul de persoane să activeze printr-un dispecerat autorizat.
În acest caz, Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal şi face continuă cercetările pentru a-i găsi pe vinovaţi de agresiune.