Cum poţi să te angajezi la stat. Ce paşi sunt de urmat
Angajarea este un proces important, fie că vorbim despre o companie privată, fie că vorbim despre un loc de muncă la stat. Si, deși pare simplu de făcut, presupune o serie de aspecte care trebuie să fie luate în considerare cu mare atenție. Iată, ce trebuie să ştii dacă vrei să te angajezi la stat.
De Redactia Observator la 31.05.2024, 17:39Decizia de a-ţi schimba job-ul nu trebuie să vină niciodată de pe o zi pe alta, motiv pentru care trebuie să îți iei timp și să cântărești foarte bine decizia. Dacă alegi un job la stat, trebuie să pui în balanță avantajele și dezavantajele și să nu iei decizia în baza unui impuls. Dacă te-ai hotărât să faci acest pas, iată ce trebuie să știi referitor la angajările la stat.
Posturile vacante la stat sunt afişate pe site-ul Guvernului
Experiența profesională acumulată în oricare instituție publică „dă” foarte bine CV-ul unui candidat. Pe lângă acestea, promovările pe care le ai într-o instituție publică sunt cele care oferă o și mai mare valoare profilului tău de angajat.
Cei mai mulți care au plan să ocupe un post la stat o fac pentru siguranța pe care le-o oferă o astfel de poziție, dar și pentru un mai mare echilibru dintre muncă și viața personală, datorită presiunii reduse și a zilelor libere legale care sunt literă de lege.
- Accident pe Aeroportul Maramureş. Un muncitor ucrainean a căzut de pe o schelă metalică în timpul unei lucrări
- Angajări în România 2024. Ce trebuie să ştiţi dacă vă căutaţi un loc de muncă; domeniul cu cele mai multe...
- Pamela este poliţistă de 20 de ani şi campioană la culturism în timpul liber. Ridică greutăţi cât 4...
- Câţi bani câştigă angajaţii din construcţii. Cele mai mari şi cele mai mici salarii din industrie
- "Nu este noroc". Cum a ajuns o tânără româncă de la spălat wc-uri, la jobul mult visat. Mădălina s-a mutat...
- Cum combatem starea de burnout la locul de muncă. Sfaturi pentru a trece mai uşor peste stresul zilnic de la job
În general, la joburile din instituțiile publice concedierile se fac mai rar, iar acestea sunt, de regulă ca urmare a unor crize economie ce necesită restructurări în masă. Altfel spus, locurile de muncă de la stat sunt privite ca fiind mai stabile.
Posturile vacante din Administrația Publică din România sunt publicate de Guvernul României pe site-ul posturi.gov.ro. Aici găsește toate locurile de muncă disponibile, din fiecare județ din România. Joburile sunt ierarhizate în conformitate cu nivelul funcției, județele și instituțiile în care sunt disponibile locurile vacante.
Ce condiții trebuie să îndeplinești dacă vrei un post la stat
În Legea nr 188/1999, privind statutul funcționarilor publici sunt prevăzute condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a te angaja la stat. Sunt 10 criterii generale fără de care nu poți să te angajezi într-o instituție publică din România, pe unul dintre posturile vacante.
Condiţii generale de ocupare a unei funcţii publice, pentru un candidat:
- are cetățenia română și domiciliul în România;
- cunoaște limba română, scris și vorbit;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
- îndeplinește condițiile de studiu prevăzute de lege pentru funcția publică;
- îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice;
- nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.
Posturile de la stat sunt scoase la concurs
Posturile la stat se dau pe bază de concurs, adică un proces similar cu examenul de admitere de la o facultate. Trebuie să depui un dosar care va fi evaluat , iar dacă acesta corespunde cu cerințele, vei fi chemat la o probă scrisă. Ulterior, dacă treci de proba scrisă, ești chemat la un interviu.
Ce acte trebuie să conţină dosarul
- formularul de înscriere;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
- cazierul judiciar;
- adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- declarația pe propria răspundere sau adeverința care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politică.
Vezi AICI mai multe informaţii pe acest subiect.