Patru maşini au ars în totalitate în Botoşani, după ce garajul în care se aflau a luat foc
Patru mașini au ars în totalitate, ieri seară, după ce un garaj din Botoşani a luat foc. Când au sosit pompierii, incendiul se manifesta cu flăcări mari
De Andreea Petrescu la 10.07.2021, 09:07Exista, de asemenea, riscul ca focul să se extindă la o casă aflată lângă garaj. A fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale pentru ca flăcările să fie domolite. Întreaga operaţiune a durat două ore şi jumătate.
Cel mai probabil, cauza incendiului a fost un scurtcircuit produs la unul dintre cele patru autoturisme, care fusese parcat în garaj cu puțin timp înainte ca să izbucnească flăcările.
Ce spun pompierii
Patru mașini și garajul unde erau parcate au ars în totalitate, în această după-amiază, într-un incendiu violent. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului, pe strada Aleea Valcelei din municipiul Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat că exista pericolul ca incendiul să se extindă și la o casă din gospodărie. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit cca. două ore și jumătate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme, care fusese parcat în garaj cu puțin timp înainte de producerea evenimentului.