Antena LIVE

Curs valutar

Video

Sute de minute de întârzieri, nervi întinşi la maximum şi 20 de trenuri deviate, după ce un tren de marfă a deraiat. "Sunt nişte condiţii insuportabile"

Sute de oameni au rămas blocaţi în gări sau în trenuri pe ruta Bucureşti-Constanţa, ieri, după ce un tren de marfă a sărit de pe o şină pe alta lângă Feteşti. 20 de trenuri de călători au fost deviate şi au avut întârzieri de ore întregi. Accidentul a avut loc pe cea mai modernă linie de cale ferată din România, pe care se poate circula cu 160 de kilometri la oră. Reparaţiile ar putea dura săptămâni întregi.

De la 22.07.2021, 18:37
WhatsApp
Vezi și:

Marfarul cu 40 de vagoane aparţine unei companii private şi venea din Portul Constanţa spre Bucureşti. La ieşirea din Gara Feteşti, cinci vagoane au sărit de pe o şină pe alta, iar liniile de cale ferată s-au îndoit pe sute de metri. 

Accidentul s-a produs pe cea mai performantă cale ferată din România, singura pe care trenurile pot circula cu 160 de kilometri pe oră şi a cărei modernizare a costat aproape un miliard de euro. Astfel, drumul de la Bucureşti la Constanţa ar trebui să dureze doar două ore. Teoretic, pentru că - practic - în zona Feteşti, trenurile trebuie să încetinească până la 90 de kilometri pe oră, din cauza unor probleme la schimbarea macazului, pentru ca - la schimbarea liniei - garniturile să circule cu maximum 10 kilometri pe oră. 

20 de trenuri deviate

CFR Călători a anunţat că 20 de trenuri au fost deviate în urma accidentului. 

Pe acelaşi subiect

"Două ore de când stăm aici blocaţi, nu ne anunţă, nu ne spune nimeni nimic, nu ştim când plecăm, ce facem".

"Sunt nişte condiţii insuportabile, deci nu ştiu aşa ceva...", spun călătorii. 

În Gara de Nord din Bucureşti, tabelele indicau întârzieri de sute de minute pentru trenurile care veneau de pe litoral. CFR călători a pus la dispoziţie mai multe locomotive pentru ca trenurile care merg sau vin dinspre mare să poată fi deviate pe rutele ocolitoare. Compania estima întârzieri de până la trei ore. Însă telespectatorii Observator ne-au scris că întârzierile au fost mult mai mari. Un tren plecat din Ploieşti la ora 14 şi 15 minute încă era blocat după miezul nopţii.

Deraierea de la Feteşti a devenit, acum, subiect de anchetă. Specialiştii iau în calcul două variante: lipsa reviziei trenului sau tonajul depăşit. 

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

tren cfr marfar
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024