Stand-up Revolution: Irene Meneguzzi a zguduit scena cu glume incendiare: "Vom face și un copil"
Irene Meneguzzi și-a făcut curaj să urce pe scenă, deși nu e foarte încrezătoare. Cu glumele la purtător, i-a impresionat pe jurați de la Stand-up Revolution.
De Redactia Observator la 19.06.2022, 23:00Ea a plecat din Argentina în 2005 și s-a mutat inițial în Irlanda unde a locuit timp de 11 ani. Concurenta spune că pe timpul zilei e translator, iar noaptea e comediant.
Tânăra povestește că a făcut un curs de stand-up și asta a încurajat-o foarte mult să își urmeze visul. Inițial ea doar voia să facă acl curs, dar îi era teamă de scenă.
Irene Meneguzzi a povestit cum e viața la 40 ani
Cu toate acestea, când și-a făcut curaj să urce prima oară pe scenă, i-a plăcut foarte mult și chiar s-a distrat, fiind foarte apreciată pentru glumele ei.
Irene a lăsat emoțiile deoparte și a intrat în scenă. Ea a povestit că a împlinit recent 40 de ani și crede că e mai rău decât pandemia.
“Pentru asta nu există vaccin”, a zis Irene.
Concurenta spune că a vorbit cu terapeuta ei și i-a zis că îi e frică de bătrânețe. Chiar dacă acum are 40, ea spune că nu și-ar mai dori oricum să aibă din nou 20 ani.
“Nu știam ce doresc, dar acum știu. Vreau Botox!”, spune concurenta.
Dan Badea i-a dat un vot verde.
În tinerețe, Irene povestește că reușea să câștige mai mulți bani și pe atuci mergea la degustări de vinuri. Costel i-a dat un vot verde.
Concurenta a vorbit și despre faptul că nu își dorește să fie mamă pentru că nu crede că ar fi o mamă bună.
“Nu sunt făcută să fiu mamă. Eu cred că sarcina e o boală cu transmitere sexuală”, spune Irene.
Cu toate acestea, ea a ajuns la o concluzie neplăcută.
“Dacă nu sunt mamă, nu voi putea fi niciodată o MILF”, a zis Irene.
Vio și Teo i-au dat și ei voturi verzi.