Modernizarea aplicaţiei WhatsApp le va da bătăi de cap anumitor utilizatori. Despre ce problemă este vorba şi cum se poate rezolva
Aplicaţia WhatsApp s-a modernizat, însă acest lucru nu îi ajută deloc pe cei care au telefoane mai vechi. Serviciul de mesagerie ar putea să nu mai funcţioneze. Ce putem face pentru a rezolva problema?
De Liviu Redeleanu la 14.11.2021, 10:38Cu toate lansările de produse din ultima vreme, am avut o luna octombrie destul de aglomerată pe zona de tehnologie, aşa că unele schimbări au trecut neobservate. Cum ar fi cele anunţate de WhatsApp, care ne pot afecta direct.
Whatsapp, cea mai folosită aplicație de mesagerie, nu mai funcționează începând cu luna aceasta pe mai multe modele de smartphone-uri. Mai exact pe 43 de telefoane, fie ca folosesc Android sau IOS. Sunt afectate dispozitivele Android care au versiunea sistemului de operare mai veche de 4.0.4, iar în cazul iPhone-ului este necesar cel puţin IOS 10. Aşadar, pe listă sunt câteva modele mai vechi de iPhone, Samsung, LG, Huawei, Sony şi ZTE.
Cum ar putea fi rezolvată problema
Acum, dacă vă aflați în această situație, pentru unii soluția este simplă: faceți update sistemului de operare. De ce spun pentru unii? Pentru ca anumite telefoane din lista celor afectate nu suportă aceste update-uri pentru ca sunt prea vechi. În aceasta situație sunt de exemplu iPhone 4S din 2011, Samsung Galaxy Trend Lite, Galaxy S3 mini sau Galaxy Core.
Verificați aşadar la Setări dacă puteți face update la versiunea sistemului de operare pe care o cere aplicaţia de mesagerie. Sunt şi telefoane care pot fi updatate şi scăpați astfel de o cheltuială pe care poate nu vreți să o faceți chiar acum.
Dacă vreţi totuşi să vă schimbaţi telefonul şi vă gândiți să treceţi de la un iPhone la un dispozitiv Android, sau invers, veți mai avea de rezolvat o problemă: transferul mesajelor din Whatsapp. Până acum era aproape imposibil.
Din fericire, Whatsapp a început să implementeze o funcție care permite transferul între iPhone și un dispozitiv Android. Dar țineți cont de faptul ca această funcție este compatibilă doar cu smartphone-uri care folosesc ultima versiune, adică Android 12. Iata pe scurt ce trebuie sa faceți în acest caz.
Pentru a transfera mesajele de pe iPhone pe noul telefon cu Android 12 veți avea nevoie în primul rând de un cablul USB-C Lightning. Următorul pas este să deschideţi WhatsApp pe iPhone. Mergeţi la setări, apoi la mesaje şi selectaţi opţiunea "Mută mesajele pe Android".
Whatsapp va pregăti un backup al mesajelor, iar când setaţi dispozitivul cu Android 12 veţi fi întrebați dacă doriți să transferați istoricul WhatsApp. Scanaţi apoi codul QR de pe ecran, iar transferul va începe automat. La fel faceţi şi în cazul în care vă gândiţi să schimbaţi un telefon cu Android pe un iPhone.