WhatsApp lansează o nouă funcţie. Cum poate fi activată opţiunea de utilizatori
Backup-urile salvate în Google Drive sau iCloud vor fi criptate de WhatsApp, înainte să fie urcate în cloud, dacă utilizatorul activează această nouă opţiune.
La doar o lună după ce a început să testeze criptarea backup-urilor cu un număr limitat de utilizatori, WhatsApp lansează oficial această facilitate, ce va putea fi folosită atât pe iPhone, cât şi pe smartphone-urile cu Android. Datele utilizatorilor vor fi criptate de WhatsApp înainte de a le urca în cloud, indiferent că este vorba de salvarea pe Google Drive, în cazul Android, sau pe iCloud, în cazul smartphone-urilor Apple.
Cum poate fi activată noua opţiune WhatsApp
Noua facilitate este opţională, ceea ce înseamnă că utilizatorul trebuie să o activeze manual de la Settings. După activare, utilizatorul trebuie să aleagă forma în care îşi va confirma, pe viitor, identitatea - direct cu cheia de criptare lungă de 64 de caractere sau cu o parolă pe care o va alege singur, arată news.ro.
Prima variantă este mai sigură, însă utilizatorul va trebui să se asigure că nu pierde cheia, întrucât fără aceasta nu va mai putea restaura backup-ul. O parolă proprie este metoda mai simplă, dar mai puţin sigură. În acest caz, cheia va fi salvată pe serverele WhatsApp şi va putea fi accesată introducând parola atunci când se doreşte restaurarea backup-ului.
Criptarea backup-urilor rezolvă cea mai mare vulnerabilitate a celei mai folosite aplicaţii de comunicare, care cripta deja mesajele dintre utilizatori, dar lăsa vulnerabile datele acestora salvate în cloud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰