Furtună puternică la Timișoara, în Sâmbăta Mare. Vijelia a provocat pagube însemnate
O puternică furtună, cu rafale de vânt și grindină a lovit Timișoara în sâmbăta mare și a adus pagube însemnate. Imaginile surprinse în oraș arată copaci rupți de vijelie și avarii aduse unor clădiri.
De Cristian Toteştean la 27.04.2019, 17:59O puternică furtună, cu rafale de vânt și grindină a lovit Timișoara în sâmbăta mare și a adus pagube însemnate. Imaginile surprinse în oraș arată copaci rupți de vijelie și avarii aduse unor clădiri.
Furtuna a lovit Timișoara în jurul orei 15.30, după ce meteorologii au lansat o avertizare meteo pentru județul Timiș.
Norii negrii s-au adunat deasupra orașului, iar apoi a început să plouă, în timp ce vântul sufla puternic.
Potrivit martorilor, furtuna a durat aproximativ 15 minute, timp în care a provocat însă pagube și a inundat mai multe străzi din oraș. Pe Strada Mareșal Constantin Prezan, pompierii au intervenit după ce acoperișul unui bloc a căzut, smuls de vânt.
Și pe strada Martir Elena Nicoară, un acoperiș s-a prăbușit peste două mașini, spune Banatul Azi. Pe Strada Lidia din Timișoara, câteva acoperișuri de tablă au fost smulse de vijelie, iar crengile rupte din copac au căzut pe trotuare.
În Piața Traian, bucăți de cărămidă au căzut din clădirile istorice, în timpul furtunii.
Și în alte localități din Timiș s-au înregistrat pagube. Potrivit Radio Timișoara, în Giarmata-Vii, un strat de gheață a acoperit străzile și curțile, în urma grindinei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și