Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vreau sa ajut!

Sute de copii din Romania au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Le putem da o sansa la viata sanatoasa printr-un SMS la 8848!!! Unul dintre acesti copii este si Luca. In doar 10 ore, printr-o interventie chirurgicala complexa, pustiul poate deveni un om intreg.

de Redactia Observator

la 19.04.2014 , 17:28

S-a născut fără un canal audtiv, un timpan şi un pavilion. Adică, nu are o ureche. Medicii americani îl aşteaptă pe Luca să îi reconstruiască aparatul auditiv dar, pentru a ajunge la ei, băieţelul are nevoie de foarte mulţi bani. Cu un SMS de 2 euro la 8848 putem face cu toţii un miracol pentru Luca.

Mai greu le-a fost părinţilor când şi urechea sănătoasă a lui Luca a început să facă infecţii după infecţii. Durerea i-a mobilizat pe părinţii lui Luca. Au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca puiul lor să poată deveni la fel ca ceilalţi copii.

Îl putem ajuta din nou pe Luca să strângă banii necesari donând pentru el doi euro la numărul de SMS: 8848. Sau, sunând la numerele afişate pe ecran, din reţeaua Romtelecom. Puteţi dona trei, cinci sau zece euro. Donaţii se fac şi în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, deschise la BRD, în lei şi în euro. Românii din străinatate pot contribui la salvarea lui Luca online sau prin paypal. Orice sumă contează! Mai multe informaţii despre caz găsiţi pe site-ul Fundaţiei Mereu Aproape.

Vezi și

Donaţii:

sms 8848: 2 euro, valabil în reţelele Vodafone, Cosmote şi Orange.

Romtelecom:

0 900 900 3030 900 900 303: 3 euro/apel

0 900 900 3050 900 900 305: 5 euro/apel

0 900 900 3010 900 900 301: 10 euro/apel

Suma alocată cauzei este de 2 Euro.Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.

În reţelele Cosmote şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Nu se percepe TVA.

Prin PayPal.

Conturi Fundaţia Mereu Aproape

CIF 18212553:

în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,

în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500

deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROB

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Campanii » Vreau sa ajut!