Video Leguma care a ajuns să coste și 15 lei/kg în piețe. Cleopatra nu a mărit prețul foarte mult: "Nu te îmbogăţeşti. Cât de cât să trăim"
O salată uşoară de vară ne pică greu la buzunar. deşi suntem în plin sezon al legumelor, roşiiile, castraveţii şi ardeii sunt şi de patru ori mai scumpe decât în urmă cu o lună. Producătorii dau vina pe căldura care a grăbit coacerea şi spun că scumpirile vor continua: recoltele de toamnă ar putea fi compromise din cauza secetei. iar cumpărătorii vor deconta pagubele.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Kilogramul de tomate la producător costa 1,5 lei, cu doar o lună în urmă. Acum însă, preţul a crescut şi de patru ori. La tarabă, kilogramul depăşeşte 10 lei, deşi suntem în plină vară.
"Au crescut în funcţie de cerinţă. Nu prea sunt produse, trebuie să scoatem noi cât de cât investiţia", Călinoiu Cleopatra, producător.
La tarabă, kilogramul depăşeşte 10 lei, deşi suntem în plină vară
Cleopatra Călinoiu are, în judeţul Dâmboviţa, 1.500 de metri pătraţi cu solarii unde cultivă roşii, ardei, fasole şi castraveţi. A recoltat mai devreme în acest an, iar acum marfa e pe sfârşite. Aşa că a mai mărit din preţuri.
- Afacerea de succes pornită de Cătălina datorită valului de caniculă care a lovit ţara. A adus conceptul din...
- Metoda prin care alegem cele mai bune fructe şi legume din pieţe. Specialist: "Să vedem în primul rând luciul"
- Alimentele care ne răcoresc pe caniculă. Cum scadem temperatura corpului cu jumătate de grad prin mâncare
"Soiul ăsta de roşii cam la acelaşi preţ l-am ţinut. Am mai crescut preţurile la castraveţi", Călinoiu Cleopatra, comerciant
"Vă scoateţi investiţia cu preţurile astea?", a întrebat reporterul.
"Scoatem şi nu scoatem. Din agricultură nu te îmbogăţeşti. Cât de cât să trăim", a spus Călinoiu Cleopatra, comerciant.
În unele pieţe, kilogramul de roşii ajunge şi la 15 lei. Atât costă şi ardeii, iar castraveţii se vând cu 12 lei. Pentru un kilogram de dovlecei, clienţii plătesc 10 lei, iar salata verde e 8 lei. Fasolea a ajuns 23 de lei pe kilogram.
În unele pieţe, kilogramul de roşii ajunge şi la 15 lei
"Nu mai discutăm de normalitate la timpurile astea. Ne-am învăţat să dăm vina pe secetă", spune un cumpărător.
"Preţurile vor creşte în continuare, având în vedere aspectul temperaturilor şi că legumicultura are suprafaţă în scădere an de an. Noi nu facem faţă cu producţia autohtonă pentru a asigura necesarul de consum", Vlad Gheorghe, organizaţia producătorilor de legume şi fructe.
Şi la fructe, preţurile sunt mari pentru această perioadă.
În România, se cultivă legume pentru comercializare pe o suprafaţă de aproximativ 45 de mii de hectare. Iar livezile se întind pe 50 de mii de hectare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰