Video Produsele şi serviciile care s-au scumpit cel mai mult în 2024
Viaţa în România e tot mai scumpă. O simţim pe pielea noastră şi o confirmă cifrele de la Institutul Naţional de Statistică. Sunt creşteri de preţuri pe toate planurile, în special la serviciile de curierat, unde se apropie de 20 la sută, dar şi la mâncare şi detergenţi. Noile măsuri fiscale anunţate vor alimenta tăvălugul scumpirilor, spun economiştii.
Pe final de an, scumpirile au rămas la acelaşi nivel cu luna precedentă. 5,1% a fost rata inflaţiei în decembrie, iar pentru întregul an 2024 am avut o inflaţie de 5,6%. Serviciile pun cea mai mare presiune pe rata inflaţiei. Media scumpirilor a fost de 7%. Dintre acestea, serviciile de curierat au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri. Astfel că plătim cu 18% în plus ori de câte ori vrem să trimitem un colet.
Principala cauză e legată de creşterile de preţ de la pompă, în medie cu 10% în ultimul an. "Ne impactează scumpirea carburanţilor. Deşi investim constant şi masiv în flota electrică, în continuare preponderent flota este compusă din maşini care merg pe combustibil tradiţional. Am încercat să ţinem creşterile sub control", a declarat Adriana Manu, reprezentant companie de curierat.
Pentru a trimite un colet prin Poşta Română, de exemplu, plătim acum 24 de lei, dacă greutatea acestuia e între 5 şi 10 kilograme. "Combustibilul, alimente, servicii, curentul şi aşa mai departe. Sunt nişte costuri destul de mari. Salariul a şi crescut, dar totuşi scumpirile sunt un pic mai mari"; "Se resimte în buzunarul fiecăruia. Că orice bănuţ are o valoare. Şi pâinea fără sare s-a scumpit", mărturisesc românii.
Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5%
- Primăvara vine cu preţuri mai mari la flori. Cu cât se vinde un buchet acum
- Când ar putea fi gata Autostrada Litoralului. Proiectul costă peste un miliard de euro
- Au apărut cireşele de ianuarie, la un preţ uriaş. Sunt sigilate pentru a nu fi gustate
- Cât costă să-ţi echipezi maşina cu dotările opționale. Suma poate ajunge la un sfert din preţul vehiculului
- Topul oraşelor cu cele mai multe vânzări de locuinţe. În 2024, oamenii au cumpărat cu 7% mai mult ca în anul...
Alimentele s-au scumpit, în medie, cu 5%. Dintre produsele alimentare, cel mai mult a crescut preţul margarinei, cu 17 procente în ultimul an. Fructele proaspete sunt mai scumpe cu 14%, iar legumele - cu 11%. Pe partea de mărfuri nealimentare, în topul scumpirilor rămân detergenţii, unde preţurile sunt mai mari cu 12%. Mai mult costă şi viciile, cu 10 procente.
Ieftiniri sunt doar la câteva alimente de bază, însă de până în 10% - prea mici pentru a fi resimţite: "Toate s-au scumpit incredibil de mult. Şi alimentele. Înainte îţi ajungeau banii, acum am senzaţia că îi dau. Cât plăteam pentru două săptămâni, îi dau într-o săptămână. Deci dublu".
Inflaţia, o taxă ascunsă
"Inflaţia este o taxă ascunsă, pe care foarte greu o poţi explica oamenilor, pentru care nu găseşti vinovaţi direct. Şi este o taxă adăugată la taxa din anul anterior. Creşte pe nevăzute, dar creşte constant şi sărăceşte pe cei care sunt cu venituri foarte scăzute. Rămâne cea mai mare din UE. Şi asta arată că în interiorul ţării există în continuare dezechilibre macroeconomice importante care generează această inflaţie", explică Cristian Păun, profesor de economie.
Cu greu se vor domoli scumpirile, mai ales în contextul noilor măsuri fiscale anunţate. Abia spre finalul anului, BNR prognozează o inflaţia de 3,5%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰