Video Taxa pe care o au de plătit pasagerii care pleacă sau aterizează pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Cine e scutit
Pasagerii care pleacă sau aterizează pe Aeroportul din Cluj-Napoca vor plăti o nouă taxă. La valoarea biletului se adaugă 5 euro începând de luna aceasta. Prin "tariful de dezvoltare", aşa cum a fost numită scumpirea, reprezentanţii aeroportului vor să strângă bani pentru construirea unui nou terminal şi o pistă. Noua taxă se va aplica până în anul 2028. Vor fi scutiţi pasagerii aflaţi în tranzit.
Cinci euro de pasager. Acesta este tariful de dezvoltare perceput de Aeroportul Avram Iancu din Cluj. Suma este inclusă în celelalte cheltuieli pe care le au operatorii aerieni care zboară către şi de la această destinaţie.
Ce pasageri sunt scutiţi de plată
Tariful catre aeroport este platit de companiile aeriene in functie de numarul persoanelor de pe fiecare zbor, dar banii ajung sa fie incasati tot de la pasageri, pentru ca se tine cont de el in pretul final al biletului de avion. Sunt scutiti totusi pasagerii in varsta de pana la 2 ani si cei care se afla doar in tranzit.
Conform legii, încă din 2011, orice aeroport din ţară poate introduce un astfel de tarif. La Cluj, se aplică deja de câţiva ani şi pare că a fost de un mare ajutor.
"Sumele colectate le folosim pentru dezvoltarea aeroportului. In ultimii trei ani am avut investitii f mari in infrastructura, extinderea terminalului, investiii in siguranta. Nu este un tarif nou, nu se maresc tarifele pentru pasageri in acest moment", spune David Ciceo, directorul aeroportului din Cluj.
Asa cum îi spune şi numele, banii colectaţi prin intermediul acestei metode, vor fi folosiţi şi în continuare pentru dezvoltarea aerogării. La Cluj, ajung anual peste 10 milioane de euro, doar din tariful de dezvoltare.
Printre planurile pe termen lung ale aeroportului se afla construirea unui terminal nou nout care sa poata procesa peste 7,5 milioane de pasageri pe an, targhet propus pana in 2040. De asemenea, banii din tariful de dezvoltare vor contribui si la extinderea pistei pana la 3500 metri dar si construirea unui nou turn de control, in colaborare cu romatsa.
Nici pasagerii care călătoresc des cu avionul nu sunt deranjaţi să plătească un bilet mai scump, dacă banii sunt direcţionaţi către confortul lor.
Companiile aeriene pot beneficia şi de o reducere a tarifului de dezvoltare, dacă aduc un aport semnificativ la traficul de pe aeroport. Ofertele încep de la cel puţin 250.000 de pasageri pe an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰