Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ţara care îţi oferă o experienţă unică şi memorabilă. De la înălţime, se vede muntele, marea şi deşertul, iar un sejur complet de Revelion porneşte de la 1.100 euro

Toţi am auzit de Dubai sau Abu Dhabi, dar există un alt emirat puţin cunoscut, care merită vizitat. Este vorba despre Ras al Khaimah. Parte a Emiratelor Arabe Unite, câştigă inima turiştilor dornici de relaxare pe plajă sau de aventuri prin deşert. Un zbor deasupra mării, o vizită la o fermă de cămile sau un picnic într-o livadă de curmali sunt experienţe de trăit măcar o dată în viaţă! 

de Ingrid Tîrziu

la 09.11.2024 , 20:19

La clubul de aviaţie din Ras al Khaimah, piloţii sunt gata să ofere turiştilor o experienţă memorabilă. De la înălţime, pot vedea muntele, marea şi deşertul. 

Experienţe unice şi memorabile

Ce poţi să faci într-o astfel de dimineaţă simplă în Ras al Khaimah? Iei un astfel de avion roz şi te plimbi deasupra împrejurimilor. Este o experienţă absolut inedită, mai ales pentru cei care sunt amatori de senzaţii tari, sau cei ca mine, care vor să-şi învingă cea mai mare teamă, aşa că o astfel de experienţă este într-adevăr una de neuitat. Costă 150 de euro 30 de minute de zbor. 

Vezi și

După ce ne-am întors cu picioarele pe pământ, ne-am odihnit într-o livadă de curmali. Sunt 40 de milioane de astfel de palmieri în Ras al Khaimah. În România, am putea să le spunem curmali, pentru că fac astfel de fructe, însă sunt diferite faţă de alte părţi ale lumii. Iar acum ne-am oprit la un picnic special, sub aceste frunze de palmier pentru a le testa. Un astfel de tur costă 90 de dolari şi include si vizita la o fermă de cămile. 

"Vom vizita o fermă de cămile de curse, e locul unde cămilele se odihnesc înainte de cursă. Începem cu palmierii curmali pentru că şi curlamele sunt de asemenea parte din mâncarea cămilelor de curse. Înainte era o practică tradiţională şi acum a devenit un sport modern", spune Sasha, ghid turistic. 

Un sejur de şapte zile porneşte de la 1.100 de euro

În Emirate, cursele de cămile sunt o tradiţie. Doar cei din înalta societate sau cei bogaţi îşi permit un astfel de animal, pentru că un campion costă cel puţin un milion de dolari. Pe lângă fermele care găzduiesc astfel de întreceri, există pieţe cu lucruri destinate exclusiv acestui hobby: magazine cu mâncare sau farmacii.

Pentru că facem doar 45 de minute din mijlocul naturii, nu am ratat nici o excursie de o zi în Dubai. 

Înainte de plecare ne putem bucura şi de Dubai, putem merge la plajă sau ne putem bucura de o plimbare în Dubai Marina. Un astfel de tur porneşte de la 600 de dirhami, dar depinde în funcţie dee activităţile şi de timpul pe care îl avem până când mergem la aeroport. 

Un sejur de Revelion în Ras al Khaimah, cu şapte nopţi de cazare all inclusive la 5* porneşte de la 1100 de euro de persoană. Din 22 decembrie, turiştii vor putea zbura direct, cu un charter de pe Aeroportul Otopeni.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Travel » Ţara care îţi oferă o experienţă unică şi memorabilă. De la înălţime, se vede muntele, marea şi deşertul, iar un sejur complet de Revelion porneşte de la 1.100 euro