Evaluarea Națională pe 15 iunie, Bacalaureatul pe 22, anunță ministrul Educației. Nu se mai dau teze (Video)
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a prezentat detalii importante în legătură cu încheierea anului școlar, după ce președintele Iohannis a anunțat că școlile nu se mai deschid până în toamnă.
- Evaluarea Națională pe 15 iunie
- Bacalaureatul pe 22 iunie
Astfel, ministrul Anisie a precizat că învățarea asistată de tehnologie va continua până pe 12 iunie, atunci când se vor încheia cursurile pentru anul școlare 2019-2020. Ministrul a promis sprijin pentru elevii care nu au acces la tehnologie.
Referitor la încheierea situaţiei şcolare, mediile vor fi încheiate cu minim două calificative sau note însă nu se vor mai susţine teze. Pentru situaţii excepţionale, în cazul în care un elev nu are două calificative sau note, Ministerul Educaţiei va comunica modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare.
De asemenea, elevii din clasele a 8-a, a 12-a şi a 13-a, anii de final de ciclu profesional şi liceal, pot reveni pe data de 2 iunie doar pentru 2 săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activităţi de pregătire şi consiliere pentru examenele naţionale.
Evaluarea naţională şi bacalaureatul se vor susţine în conformitate cu noua programă şi respectând calendarele comunicate deja. Evaluarea Naţională începe din 15 iunie, iar examenul de bacalaureat începe cu probele scrise pe 22 iunie şi va continua cu probele pentru competenţe. Calendarul acestora va fi comunicat ulterior.
"Vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranţă pentru a evita orice risc de îmbolnăvire. MEC şi MS vor elabora un ordin comun pentru a stabili în mod clar toate măsurile de siguranţă privind reluarea activităţilor în unităţile de învăţământ. În sala de clasă vor fi maxim 10 elevi, respectând măsurile de distanţare socială. Inspectoratele şcolare vor pune la dispoziţie un Tel-Verde pentru orice întrebare sau nelămurire pe această temă. Vreau să subliniez că toate măsurile luate de MEC respectă recomandările medicilor specialişti. Obiectivele MEC pentru această perioadă sunt încheierea cu bine a situaţiei şcolare, iar examenele pentru elevi, studenţi şi profesori să se desfăşoare în siguranţă şi în conformitate cu legea", a declarat ministrul Anisie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰