Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Linkin Park anunţă un turneu mondial cu o nouă solistă, la 7 ani de la moartea lui Chester Bennington. Cine este Emily Armstrong

Linkin Park a anunțat că va reveni pe scenă, după moartea lui Chester Bennington, cu o nouă voce. Trupa va începe un turneu internațional, dar promite și un nou album, în noiembrie, lansând o primă piesă.

de Redactia Observator

la 06.09.2024 , 10:55

- Instagram

Trupa Linkin Park a anunțat joi un nou turneu mondial, primul după moartea solistului Chester Bennington, din 2017, scrie publicația Rolling Stone.

Turneul va începe pe 11 septembrie la Kia Forum, din Los Angeles, SUA. Mai mult, Linkin Park au dezvăluit numele noii soliste, Emily Armstrong, venită de la trupa Dead Sara. Totodată, producătorul și compozitorul Colin Brittain este noul toboșar al formației.

Când va fi lansată noua piesă a trupei

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă turneu, cei de la Linkin Park au lansat prima piesă din ultimii șapte ani, „The Emptiness Machine”, piesă care a fost prezentată într-un livestream dedicat anunțului noului lor album, From Zero, care va fi lansat pe 15 noiembrie.

Turneul mondial From Zero va include concerte în orașe precum Los Angeles, New York, Hamburg, Londra, Seul și Bogota.

Mike Shinoda, co-fondatorul trupei, a spus anterior că moartea lui Bennington a pus trupa față în față cu o decizie dificilă, dar revenirea pe scenă, într-o nouă formulă, demonstrează dorința rockerilor de a merge mai departe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Entertainment » Linkin Park anunţă un turneu mondial cu o nouă solistă, la 7 ani de la moartea lui Chester Bennington. Cine este Emily Armstrong