Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbat cu alcoolemie uriaşă la examenul pentru redobândirea permisului auto: ”Dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luam înapoi!”

Un bărbat din Târgoviște, care s-a prezentat beat la examenul pentru redobândirea permisului auto, a avut o explicație cel puțin halucinantă pentru gestul său iresponsabil.

de Ana Maria Ghiarasim

la 12.08.2020 , 16:25

Bărbat cu alcoolemie uriaşă la examenul pentru redobândirea permisului auto Bărbat cu alcoolemie uriaşă la examenul pentru redobândirea permisului auto - Profimedia Images/ imagine ilustrativă
  • Examinatorul l-a simțit amețit abia atunci când s-a urcat la volan.
  • Bărbatul avea o alcoolemie uriaşă: 1,01 mg per litru.

Bărbatul, fost șofer profesionist, urma să susţină proba practică pentru redobândirea permisului auto, însă a fost prins la volan cu o alcoolemie record – peste 1 miligram per litru alcool pur în aerul expirat.

Individul, în vârstă de 40 de ani, le-a spus polițiștilor că a băut seara trecută fără limită şi că se credea capabil să conducă astăzi fără probleme, scrie târgovistenews.ro.

”Am băut aseară, cât să știu eu că am băut? Mult. Care e problema? Am băut câtă apă curge pe aici! Dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luam înapoi”, a spus bărbatul. 

Articolul continuă după reclamă

Doar că examinatorul l-a simțit amețit atunci când s-a urcat la volan și l-a pus să tragă pe dreapta, apoi a sunat la 112 cerând un echipaj de la Rutieră.

Pe acelaşi subiect

Cu masca pe faţă, de unde să îl simt eu că e beat?! Eu mască, el mască. Nu aveam de unde să îmi dau seama. Păstram distanța socială. Dacă stiam că e băut, nu îl mai lăsăm să dea”, spune examinatorul.

Când au ajuns agenţii la faţa locului a constatat că bărbatul avea o alcoolemie uriaşă: 1,01 mg per litru.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Evenimente » Bărbat cu alcoolemie uriaşă la examenul pentru redobândirea permisului auto: ”Dacă mi l-a luat beat, tot beat îl luam înapoi!”