Antena Meniu Search
x

Video Cine este tânărul care și-a omorât în chinuri mătușa pentru o moștenire, în București. Alexandru cumpărase 5 l de benzină și o pândea pe femeie de câteva zile

Zi decisivă pentru autorul crimei provocate de lăcomie care a îngrozit Capitala. Magistraţii decid dacă îl menţin sau nu după gratii pe tânărul care şi-a omorât în chinuri mătuşa din cauza unei moşteniri. A pândit-o şi i-a dat foc în scara blocului unde locuia, în plină zi, de faţă cu mai mulţi vecini. Atenţie! Urmează imagini care te pot afecta emoţional! 

Bogdan Dinu
de Bogdan Dinu

la 07.11.2023, 13:40

Vezi și

Tânărul care și-a incendiat mătușa a fost reținut, iar Judecătorii Tribunalului București vor hotărî dacă îl vor plasa în arest pentru următoarele cel puțin 30 de zile.

În prezent, individul este internat la Spitalul Obregia. I-au fost tratate rănile pe care și le-a cauzat în momentul în care a comis fapta tragică de ieri dimineață. 

Surse din anchetă spun că bărbatul nu a dat foarte multe declarații, dar că probele arată că fapta ar fi fost premeditată și că ar fi pândit-o pe femeie și în zilele anterioare.

Cine este tânărul care și-a incendiat mătușa

Pe acelaşi subiect

Bărbatul care şi-a incendiat mătuşa în scara unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei se numește Alexandru Ionuţ Popa și are 33 de ani. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, individul ar fi premeditat crima. "Probele au relevat că inculpatul este membru de familie al victimei (nepot de frate) şi a premeditat săvârşirea faptei, procurând 5 litri de benzină de la o staţie de carburant, deplasându-se apoi la imobilul în care locuia victima şi acţionând în modul descris mai sus. Având în vedere că inculpatul a incendiat victima cât timp aceasta încă era în viaţă, procurorii au apreciat că omorul a fost săvârşit prin cruzimi", spune Parchetul.

El a fost dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, săvârşit cu premeditare şi prin cruzimi.

Filmul cumplitei crime din scara unui bloc din Bucureşti

Victima, o juristă, a fost aşteptată în scara blocului din cartierul Giuleşti de suspectul principal - nepotul ei. Individul i-a făcut semn să îl urmeze afară. Deznodământul a fost amânat câteva clipe - o tânără care intra s-a oprit să stea de vorbă cu femeia. Agresorul a devenit tot mai furios şi i-a făcut semn mătuşii să iasă mai repede. Acolo, a scos un bidon cu benzină şi a aruncat o parte din lichid pe victimă. Tânăra şi menajera clădirii au alergat să îl potolească. Între timp, victima s-a refugiat în scara blocului, dar a avut ghinonul să se împiedice şi a căzut. Dezlănţuit, atacatorul a pus-o pe fugă pe tânără. A continuat să toarne benzină peste mătuşa lui şi a lovit-o sălbatic cu piciorul. Menajera a încercat să îl convingă să înceteze, dar individul a alungat-o. Apoi i-a dat foc victimei

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere reprezintă o probă importantă în această anchetă. Cu ajutorul lor, poliţiştii au reuşit să refacă traseul bărbatului pentru a-l identifica. Poliţiştii l-au prins pe suspectul principal după câteva ore - nepotul victimei, un individ de 33 de ani. În ciuda imaginilor filmate de camerele de supraveghere şi a arsurilor de la picioare, nu a recunoscut crima. Anchetatorii au aflat, însă, altceva.

Alexandru Anghel, procuror: Nu pare un conflict spontan, pare că exista acolo o situaţie conflictuală anterioară. În cauză se efectuează urmărirea penală pentru infracţiunea de omor calificat săvârşit prin cruzimi.

Certuri legate de o moştenire

În familie existau certuri legate de o moştenire. Surse Observator spun că atacatorul era curier şi îşi urmărea mătuşa de mai multe zile. 

Gabriel Diaconu, psihiatru: Este un om care crede în momentul cu pricina că îşi face dreptate, că nu mai are nimic de pierdut şi că administrează, de fapt, un fel de sentinţă, un verdict pe care el l-a dat şi din poziţia de parte vătămată, şi din poziţia de juriu, şi din poziţia de judecător şi, cu siguranţă, din poziţia de călău.

Vecinii juristei sunt îngroziţi de soarta femeii. Tot blocul o cunoştea şi o respecta - era preşedinta asociaţiei de locatari. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi supus unei expertize psihiatrice. Nepotul juristei ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă dacă va fi găsit vinovat de uciderea mătuşii din cauza unui apartament-moştenire. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Evenimente » Cine este tânărul care și-a omorât în chinuri mătușa pentru o moștenire, în București. Alexandru cumpărase 5 l de benzină și o pândea pe femeie de câteva zile