Drone necunoscute au zburat deasupra bazei militare Mihail Kogălniceanu. A fost sesizat Parchetul Militar
Drone suspecte au fost reperate, în cursul nopţii de luni, deasupra bazei militare americane de la Mihail Kogălniceanu. Armata cere ajutorul procurorilor militari pentru a afla despre ce a fost vorba. Reprezentanţii MApN au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.
Este vorba de cel puţin trei drone civile zărite de militarii aflaţi în servicul de pază în baza de la Mihail Kogălniceanu. Dronele au fost observate şi prin mijloace electronice şi optice, transmite MApN. Erau de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse.
Militarii din bază au încercat să le doboare prin mijloace electronice, bruiaje de semnal, însă aparatele de zbor au dispărut din raza vizuală spre miezul nopţii. Reprezentanţii MApN au sesizat Parchetul Militar, pentru a descoperi exact cine a ridicat aceste drone deasupra bazei.
Ce spune MApN
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat, marţi, că, luni, în intervalul 22.30 - 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme.
- Mina marină descoperită pe Brațul Chilia este de fabricaţie franceză şi provine din Primului Război Mondial
- Armata anunţă că barca descoperită în derivă la Tuzla este o posibilă dronă marină. A fost remorcată și...
- Imagini de la locul prăbuşirii dronei, în Insula Mare a Brăilei. Craterul format are un diametru de 4 m
Într-o declarație pentru Europa Liberă, generalul Constantin Spînu a declarat că dronele au fost bruiate electronic pentru că riscau să interfereze cu zborurile bazei militare și că asemenea evenimente au loc frecvent.
“Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.
Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii. De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.
“Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis MApN.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰