Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Femeia de 38 de ani rănită grav în accidentul de la Petromidia a murit la spital. Doi copii au rămas orfani de mamă

Femeia de 38 de ani rănită grav în urma accidentului de la Rafinăria Petromidia a murit la spital. Victima era ventilată mecanic, după ce suferise arsuri puternice la nivelul pielii, a căilor respiratorii, dar şi la plămâni. Înainte de a ajunge la spital, femeia a trecut prin nu mai puţin de două stopuri cardio-respiratorii. Lucra de zece ani la rafinărie și își creștea singură cei doi copii.

de Redactia Observator

la 19.05.2023 , 08:42

Femeia trebuia să pună în rezervorul cu azot nişte polimeri pe care îi golea dintr-un sac. Ar fi scăpat din greşeală unul dintre saci în bazinul de 15 metri. A coborât şi şi-ar fi prins piciorul într-un fier de pe scară. Purta mască de gaze, dar fără butelie de oxigen. Accidentul i-a fost fatal.

"În cursul acestei zile, starea de sănătate a angajatei Rompetrol Rafinare, internată în Spitalul Județean Constanța, s-a agravat semnificativ. În pofida eforturilor susținute depuse de personalul medical,evoluția afecțiunilor sale nu a fost compatibilă cu viața, potrivit medicilor care s-au ocupat de caz. Compania își exprimă regretul profund pentru pierderea celor doi colegi răniți în incidentul de sâmbată, 13 mai 2023, în incinta rafinăriei Petromidia, în instalația de Polipropilenă (PP), secția de granulare. Suntem alături de familiile îndoliate, cu toată compasiunea, și vom continua să le acordăm sprijinul necesar. Dumnezeu să-i odihnească în pace!", au transmis reprezentanții KMG International, compania care deține Rompetrol Rafinare.

Rompetrol Rafinare "solicită tuturor părților implicate să dea dovadă de răbdare și înțelegere"

Vezi și

"Rompetrol Rafinare este în contact permanent cu autoritățile competente care investighează incidentul, oferind tot suportul în vederea identificării cauzelor producerii acestuia. 

Pe acelaşi subiect

În contextul anchetelor demarate și pentru evitarea creării unui impact negativ suplimentar asupra familiilor celor doi colegi și asupra tuturor angajaților Grupului, dar și pentru respectarea normelor legale, compania solicită tuturor părților implicate să dea dovadă de răbdare și întelegere, astfel încât să fie asigurată o corectă derulare a investigațiilor și finalizarea acestora, într-un timp cât mai scurt", a mai transmis Departamentul de Comunicare al KMG International.

O triplă investigaţie, a Poliţiei, a inspectorilor de muncă şi una internă, la rafinărie, încearcă să afle cauzele nenorocirii. Prima ipoteză ar fi eroarea umană - angajata ar fi scăpat ceva în rezervor şi s-ar fi aplecat periculos de mult, să recupereze obiectul. 

Nicolae, colegul ei în vârstă de 55 de ani, angajat de peste două decenii, și-a găsit sfârşitul încercând să îşi salveze colega. Pe 16 mai a fost condus pe ultimul drum, înconjurat de zeci de flori şi coroane, urmat de familie şi apropiaţii care şi-au dori să îşi ia un ultim rămas bun. 

Filmul accidentului mortal de la Rafinăria Petromidia

Era ora 17:15 când un angajat al Rompetrol Rafinare a sunat la 112 şi a anunţat că doi muncitori au căzut într-un bazin plin de azot. A urmat o mobilizare impresionantă de forţe şi o operaţiune contra-cronometru pentru salvarea victimelor.

Bărbatul de 55 de ani şi femeia de 37 de ani lucrau la prepararea stabilizatorului pentru producția de granule de polimeri, a anunţat compania. Accidentul s-a produs în cadrul unei manevre uzuale de lucru, la instalaţia de polipropilenă. Astfel că acolo a fost trimis inclusiv un echipaj CBRN. Cei doi muncitori au fost scoşi din bazinul plin de azot, adânc de 15 metri, la scurtă vreme după ce apelul a fost dat la poliţie, ambii în stare inconştientă.

De-a lungul anilor, la Petromidia au avut loc mai multe accidente tragice. Ultimul accident grav aici a avut loc în urmă cu doi ani de zile. Când, spuneau pe atunci responsabilii societăţii, ar fi cedat o conductă de gaz. O persoană a murit carbonizată, pe loc. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Evenimente » Femeia de 38 de ani rănită grav în accidentul de la Petromidia a murit la spital. Doi copii au rămas orfani de mamă