Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis a informat NATO despre bucăţile de dronă prăbuşite pe teritoriul României. Reacţia Alianţei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că aliaţii NATO au fost informaţi cu privire la descoperirea unor componente care, foarte probabil, sunt ale unei drone, transmite Agerpres. Aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România, transmite purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White. Afirmaţiile vin după ce, în cursul zilei de miercuri, ministerul Apărării a confirmat că o dronă s-a prăbuşit pe teritoriul României, după două zile de incertitudine şi declaraţii contradictorii

de Redactia Observator

la 06.09.2023 , 21:06

Klaus Iohannis a informat aliaţii NATO despre bucăţile de dronă prăbuşite pe teritoriul României. Comunicarea despre incident, "făcută cu bună credinţă" Klaus Iohannis a informat aliaţii NATO despre bucăţile de dronă prăbuşite pe teritoriul României. Comunicarea despre incident, "făcută cu bună credinţă" - Facebook/Klaus Iohannis

"În situaţia în care ne aflăm, în situaţia de război la graniţa noastră, trebuie să înţelegem că avem o situaţie fluidă, cum spun experţii. Astăzi, avem altă situaţie decât ieri. Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii. Trebuie să avem dovezi pentru asta. Ministerul Apărării m-a informat - şi sunt convins că de bună credinţă - că nu există astfel de piese şi asta a fost comunicarea făcută public. Între timp, situaţia s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste, după care vom face următorii paşi. Între timp am informat aliaţii NATO", a spus şeful statului, după summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), într-o conferinţă de presă comună cu preşedinţii Poloniei şi Lituaniei şi premierul Croaţiei.

Aliaţii din NATO, informaţi despre incident

El a arătat că ambasadorul României la NATO, Dănuţ Sebastian Neculăescu, a fost însărcinat să-i informeze pe secretarul general al NATO şi pe aliaţi în legătură cu posibilul incident.

Articolul continuă după reclamă

"Ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat, în primul rând, să informeze pe secretarul general, în al doilea rând să informeze aliaţii, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineaţă, când ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord-Atlantic a informat oficial pe toţi aliaţii de posibilul incident şi de faptul că au fost găsite rămăşiţe care, foarte probabil, sunt de dronă. Aici ne găsim în momentul de faţă şi în măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii paşi şi să comunicăm tot ceea ce se găseşte", a mai spus Iohannis

Pe acelaşi subiect

Reacţia NATO după incidentul petrecut pe teritoriul României

"Autorităţile române au confirmat că resturi, posibil de la o dronă, au fost găsite pe teritoriul României, în apropierea graniţei cu Ucraina. Autorităţile române investighează incidentul. România a informat aliaţii NATO despre acest incident în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România", se spune în declaraţia purtătorului de cuvânt, potrivit news.ro.

"Începând de anul trecut, ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO şi-a sporit semnificativ prezenţa în regiunea Mării Negre", reaminteşte Dylan White. "Continuăm să monitorizăm îndeaproape situaţia şi rămânem în contact strâns cu aliatul nostru, România", transmite NATO în finalul declaraţiei.

Ministerul român al Apărării a anunţat că a identificat aseară, într-o zonă aflată la 400 de metri de portul ucrainean Izmail, "elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă". După două zile în care s-au contrazis cu oficialii ucraineni, care spuneau că resturi de drone ruseşti au căzut în România, oficialii au plecat pe teren.

Bucăţile de dronă prăbuşite în România

"Pe lângă ministru, astăzi la Ceatalchioi au fost prezenţi comandantul forţelor aeriene, navale şi şeful Armatei Române, generalul Petrescu", transmite Daniel Lare, reporter Observator. 

Bucăţile de dronă erau împrăştiate pe o rază mare. Resturi au fost găsite şi la 100 de metri de Dunăre, în apropierea satului Plauru. Anchetatorii au periat întreaga zonă. Rămăşitele sunt analizate acum de experţi militari, care vor stabili dacă fac parte dintr-o dronă lansată de ruşi.

Aparatul care ar fi căzut la noi costă 20.000 de dolari, este fabricat în Iran, cântăreşte aproape 200 de kilograme şi poate transporta 60 de kilograme de explozibil. Este greu detectat, de aceea armata lui Putin îl foloseşte cu predilecţie când atacă porturile ucrainene de la Dunăre.

Klaus Iohannis a negat iniţial totul

Preşedintele, care a insistat în ultimele zile că zona fluviului, unde bombardează ruşii, este supravegheată atent de MApN, şi-a schimbat astăzi discursul. 

"În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale ale României, stat aliat NATO", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României.

Informaţia că au căzut în România bucăţi din drone folosite de ruşi în bombardamentul portul ucrainenan Ismail a venit luni înainte de prânz de la ministerul de Externe. Imediat, Ministerul nostru al Apărării a transmis un comunicat în care a negat categoric incidentul, deşi Ucriana a publicat mai multe înregistrări video şi fotografii.

Ieri, analişti militari străini, un site specializat în geolocalizare și o televiziune din Germania au analizat imaginile ucrainienilor şi au identificat locul în care a explodat drona pe teritoriul românesc. La noi, de la preşedinte, la premier, miniştrii Apărării şi de Externe, toţi oficialii continuau să nege.

"Nu a existat nicio piesă, şi nicio dronă, şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru aerian. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia: nu a existat nimic ce a ajuns în România, însă da, suntem îngrijoraţi, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească. Am avut chiar astăzi, mi-a spus domnul ministru, atacuri care au fost verificate la 800 de graniţa noastră", spunea Klaus Iohannis, preşedintele României.

Ministrul Apărării a recunoscut astăzi - l-a informat greşit pe preşedinte. "Este o eroare de comunicare din partea oficialilor pentru că pot pur şi simplu să spună că vedem, evaluăm situaţia, putea fi chiar o declaraţie de genul: nu ştim să fi lovit nicio localitate", susţine Constantin Ciorobea, contraamiral de flotilă (r).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Klaus Iohannis a informat NATO despre bucăţile de dronă prăbuşite pe teritoriul României. Reacţia Alianţei