Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lacrimi și durere pentru Iulia. Mama sinucigașă și copiii ei, înmormântați într-un singur sicriu alb, cu jucării de pluș

Este o zi de doliu la Timişoara. Tânăra mamă care s-a sinucis şi cei doi copii pe care i-a luat cu ea sunt conduși pe ultimul drum. Familia şi apropiaţii încă nu-şi pot explica gestul extrem, iar ancheta devine din ce în ce mai complicată. Tot mai multe voci vorbesc însă despre un triunghi amoros ce ar fi în spatele tragediei. Fostul ei iubit, un individ acuzat de cunoscuţi că ar fi hărţuit-o, a trimis o scrisoare familiei îndoliate

de Iulia Pop

la 06.05.2022 , 17:55

Cu jucării de pluș pe sicriu. Așa vor fi înmormântați cei doi copii ai Iuliei, un băieţel de doi ani şi o fetiţă de şase ani. Au murit pentru că așa a decis mama lor, într-un moment de cumpănă. Femeia şi băieţelul au decedat pe loc, în timp ce fetiţa a mai trăit doar câteva minute după sosirea salvatorilor. În zadar s-au chinuit paramedicii să o resusciteze timp de o oră, cu gândul că slabele semne vitale sunt totuși o speranță la viață.

Iulia Pop, reporter Observator: Într-un mesaj decent, scris de mână, bărbatul îi mulțumește familiei Iuliei că i-a permis să participe la înmormântare. Îi mulțumește și femeii pe care a iubit-o și spune despre Iulia că era o mamă devotată, care își idolatriza copiii. Scrisoarea se încheie astfel: "Sunt atât de trist, îi văd cum se joacă, cum fug, cum cântă, cum zâmbesc". Atmosfera de la cimitir este greu de descris în cuvinte. Sunt sute de oameni care participă la slujbă, au adus o mare de coroane și jucării de pluș, pe care le-au pus pe sicriu. Cei trei sunt așezați într-un singur sicriu, o decizie care i-a surprins pe preoți, dar până la urmă au decis să respecte decizia familiei. Vor fi două ceremonii, una specială, pentru Iulia, și o alta pentru copii. Apoi sicriul va ajunge lângă tatăl Iuliei, care își doarme somnul de veci.

Iulia și-a luat copii în brațe și a sărit în gol, de la etajul 10

Vezi și

Cu zâmbetul mereu pe buze în fotografiile de pe Facebook, Iulia, mama care a şocat întreaga Românie, după ce s-a aruncat împreună cu copiii săi de pe un bloc din Timişoara, posta mereu mesaje pozitive pe reţelele de socializare. 

Pe acelaşi subiect

Explicaţiile sunt greu de găsit pentru un asemenea gest, în condiţiile în care femeia, absolventă de psihologie, părea să fie împlinită şi urma să se recăsătorească cu fostul soţ.

Iulia, mama sinucigașă, implicată într-un triunghi amoros

Un triunghi amoros ar fi în spatele tragediei. Iulia ar fi fost prinsă între două relaţii în ultimii trei ani - fostul soţ şi un bărbat pe care l-a cunoscut spre sfârşitul mariajului. Ar fi fost o dragoste fulgerătoare pentru care a renunţat la căsnicie. Iar băieţelul ar fi rodul idilei dintre cei doi.

Prieten: Ea s-a despărţit de Alex şi a rămas gravidă cu altul. S-a întors înapoi la Alex. Copilul nu este al lui Alex, băieţelul! A făcut testul ADN.

Lucrurile n-ar fi mers între cei doi iubiţi, iar pentru Iulia ar fi început coşmarul. Tânăra s-a întors la fostul soţ, iar asta i-ar fi luat minţile individului. Era extrem de gelos şi violent, susţin apropiaţii.

Prieten: El a ameninţat-o, a bătut-o. A dat-o afară din casă cu amândoi copiii. Alex iar s-a împăcat cu ea. Gravidă, s-a întors la Alex. Alex a recunoscut copilul ca fiind copilul lui, deşi nu este!

Bărbatul n-ar fi încetat s-o ameninţe şi să-i fie umbră la fiecare pas. 

Prieten: Era terorizată de omul ăla. E ceva mafiot, nu e de joacă cu el!

Tot cu el ar fi vorbit ultima dată cu Iulia în dimineaţa cumplită. Iar discuţia ar fi declanşat nenorocirea în sufletul tinerei mame. 

Prieten: Ar fi primit un telefon în dimineaţa aia de la tatăl băieţelului şi că ar fi ameninţat-o cu ceva. O fi ameninţat-o cu copiii. Şi-a iubit copiii enorm de mult.

Trupurile celor trei au fost depuse ieri într-o casă mortuară. Fostul soţ a ajuns şi el la priveghi. Era plecat la muncă în Austria când a aflat despre tragedie. Bărbatul e în stare de şoc. Surprinzător, la priveghi, a ajuns şi celălalt bărbat din viaţa Iuliei.

Apropiaţii femeii nu-şi pot explica gestul teribil

Apropiat: Păcat că s-a întâmplat aşa ceva. Nu mai am cuvinte.

Cunoştinţă-reporter: E o tragedie. Am venit să ofer un ultim omagiu. Din păcate, nimeni nu ştie ce se intâmplă când se sting luminile. 

- Ce credeţi că a împins-o să facă acest gest? Era tristă? Supărată?

- Nu ştiu!

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
În zona în care locuiţi s-au înregistrat pagube din cauza vremii rele de Crăciun?
Observator » Evenimente » Lacrimi și durere pentru Iulia. Mama sinucigașă și copiii ei, înmormântați într-un singur sicriu alb, cu jucării de pluș