Incendii uriaşe în Bucureşti. Şase case au fost distruse, iar un bărbat a murit carbonizat
Noapte grea pentru pompierii din Capitală, care au intervenit la două incendii de proporţii. Un bărbat a murit, după ce casa în care locuia a luat foc.
Noapte grea pentru pompierii din Capitală, care au intervenit la două incendii de proporţii. Un bărbat a murit, după ce casa în care locuia a luat foc.
Iar în alt colţ al Bucureştiului, alte patru locuinţe au fost cuprinse de flăcări, care au fost la un pas să se extindă şi spre alte două case.
Salvatorii au acţionat cu 14 autospeciale şi au reuşit să oprească flăcările. O persoană a ajuns însă la spital, intoxicată cu fum.
Incendiul care a afectat cele patru case din sectorul 4 a izbucnit cu puţin timp înainte de miezul nopţii. Flăcările au cuprins aproape instant locuinţele, iar oamenii au incercat în primă fază să stingă singuri focul.
"Am solicitat în sprijin încă şapte autospeciale, în plus, faţă de cele şapte de la locul intervenţiei. Am acţionat şi cu o scară cu platforma şi echipaj de prim-ajutor/descarcerare. Avem o persoană expusă la fum, transportată la spital, în stare bună", a declarat lt. col. Andrei Augustin, ISU Bucureşti.
În acelaşi timp, în sectorul 2, alt incendiu a cuprins două case. O persoană a murit arsă de vie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰