Video Spital de pediatrie modern la Iaşi, dar fără personal suficient, după ce posturile au fost blocate de Ordonanţa trenuleţ
Singurul spital de pediatrie din Moldova, spitalul Sfânta Maria din Iași, are o nouă Unitate de Primiri Urgenţe, modernă, cu o capacitate de opt ori mai mare, dar... nu are personal pentru că Ordonanța Trenuleț a blocat posibilitatea de angajare. Deşi cazurile de gripă şi probleme respiratorii au explodat, părinţii şi copiii aşteaptă cu orele fiindcă personalul este insuficient.
Noul spațiu al Unităţii de Primiri Urgenţe are peste 2000 de metri pătrați, iar modernizarea a început în urmă cu doi ani. Fondurile au venit de la Uniunea Europeană - nu mai puţin de 35 de milioane de lei.
"De la cinci paturi, aprobate în 2010 pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, acum suntem la 35 de paturi. Dotarea, spaţiile, circuitele, sunt conform legislaţiei în vigoare, sunt la nivel european", a declarat Alina Belu, manager spitalul de copii Iași.
"Este foarte frumos. E mult mai performant, e mult mai...curat". "Deocamdată mi se pare foarte ok, oamenii se descurcă. Consultantul a fost foarte ok, de acum cred că este ok", spun oamenii.
Modern, dar fără personal
- Aglomeraţie la metrou, pentru că trenurile circulă mai rar faţă de graficul aprobat pe Magistrala 2. Mai mulţi...
- Moldovean căutat de poliţia germană, prins în Vama Albiţa. Tânărul se ascundea printre pasagerii unui microbuz
- "Mi-au rupt sufletul. Dezastru!" Mihaela și tatăl ei au murit după ce s-au scufundat cu mașina în apele...
- Spital de pediatrie modern la Iaşi, dar fără personal suficient, după ce posturile au fost blocate de Ordonanţa...
- "Nu s-a băgat nimeni să o scoată". Filmul tragediei din Vâlcea, unde o şoferiţă de 23 de ani, tatăl şi...
În ciuda dotărilor de ultimă generație și a spațiului generos, numărul de cadre medicale a rămas același.
Capacitatea noii Unităţi de Primiri Urgenţe este de opt ori mai mare, dar personalul de aici a rămas acelaşi, în jur de 90 de cadre medicale şi personal auxiliar. Ar fi nevoie în realitate de cel puţin încă 20 de medici, 40 de asistenţi medicali şi 30 de infirmiere pentru a se lucra la capacitate maximă.
"Calitate există la urgenţele de la Sfânta Maria, însă avem nevoie de a o menţine prin suplimentarea organigramei de personal", a declarat Tamara Roșu Solange, medic șef UPU.
Conducerea spitalul a făcut deja demersuri la Ministerul Sănătății, pentru a debloca măcar jumătate din necesarul de personal.
"Sperăm să avem un răspuns pozitiv chiar dacă există această ordonanţă trenuleţ, având în vedere că noi suntem o structură nouă, cu locaţie nouă şi trebuie să acordăm îngrijire pacienţilor", a declarat Alina Belu, manager spitalul de copii Iași.
Din cauza lipsei cadrelor medicale suficiente, performanța noului spațiu nu mai este la fel de bine văzută de toţi părinții micilor pacienți care ajung aici.
"Dar sigur au fost şi alţi părinţi care erau miraţi de ce unele lucruri sunt temporizate", a declarat Tamara Roșu Solange, medic șef UPU.
Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria tratatează anual peste 50.000 de pacienţi care provin din toate judeţele Moldovei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰