Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără din SUA, la un pas de moarte după ce a consumat o cunoscută băutură energizantă. A făcut stop cardiac

O tânără din Texas a fost la un pas de moarte după ce a suferit mai multe stopuri cardiace în timpul unui antrenament la sală. Ea suspectează că un energizant consumat înainte de exerciții ar fi contribuit la acest episod.

de Redactia Observator

la 05.02.2025 , 11:41

jazmin garza O tânără de 20 de ani, în stare critică după un stop cardiac la sală: suspiciuni legate de o băutură energizantă - Arhivă personală

Jazmin Garza, o tânără de 20 de ani din Texas, a trecut printr-un episod medical extrem de grav după ce a suferit patru stopuri cardiace în timpul unui antrenament la sală, potrivit publicaţiei Mirror. Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie, anul trecut, după ce tânăra a consumat o treime dintr-o cunoscută băutură energizantă înainte de a începe exercițiile.

Incidentul șocant din sala de sport

Tânara se afla în mijlocul unei sesiuni de antrenament cu greutăți alături de partenerul său, Isaac Ayala, când a început să se simtă amețită. La scurt timp după finalizarea unui set de deadlifts, a căzut la podea și a început să aibă convulsii.

Articolul continuă după reclamă

Isaac a reacționat imediat şi a efectuat manevre de resuscitare în timp ce inima partenerei sale încetase să mai bată. Personalul medical sosit la fața locului i-a aplicat șocuri electrice pentru a-i reporni inima, însă situația s-a agravat rapid. Jazmin a suferit patru stopuri cardiace, iar cel mai lung episod a lăsat-o fără bătăi timp de cinci minute.

Pe acelaşi subiect

Băutura energizantă, un posibil factor declanșator

După două săptămâni de spitalizare, tânăra a fost externată, însă medicii nu au reușit să determine cu exactitate cauza episodului cardiac. Cu toate acestea, Jazmin suspectează că băutura energizantă consumată înaintea antrenamentului ar fi putut contribui la declanșarea crizei.

“Nu obișnuiesc să beau băuturi cu cofeină. Cum nu mai fusesem la sală de ceva timp, am vrut să am un antrenament intens și am consumat o treime dintr-un energizant. Nu mai băusem niciodată acest tip de băutură înainte”, a explicat ea.

Tânăra susține că nu are antecedente medicale legate de probleme cardiace și că nu a mai avut simptome similare înainte de acest incident. Cu toate acestea, își amintește că a mai experimentat palpitații în trecut, dar le-a pus pe seama anxietății.

“Cel mai probabil, această problemă exista deja, doar că nu i-am dat atenție. Nu cred că băutura energizantă a fost cauza principală, dar cred că a fost un factor care a contribuit la declanșarea episodului”, a adăugat Jazmin, precizând că nu va mai consuma niciodată astfel de produse.

Avertisment asupra consumului de băuturi energizante

Băutura pe care Jazmin a consumat-o, Ghost, conține 200 mg de cofeină, o cantitate de peste două ori mai mare decât cea din două cești de cafea. Aceasta este comercializată cu mențiunea că este destinată exclusiv persoanelor peste 18 ani.

Studiile arată că băuturile energizante consumate în exces pot avea efecte adverse severe, fiind asociate cu probleme cardiace, creșterea riscului de cancer colorectal și chiar tulburări psihice.

Acest incident tragic reprezintă un semnal de alarmă pentru cei care obișnuiesc să consume astfel de produse înaintea antrenamentelor intense. Experții recomandă prudență și consultarea unui medic înainte de a introduce băuturile energizante în rutina zilnică, mai ales în combinație cu exercițiile fizice solicitante.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să vă uitaţi pe telefon sau la televizor înainte de somn?
Observator » Mapamond » O tânără din SUA, la un pas de moarte după ce a consumat o cunoscută băutură energizantă. A făcut stop cardiac